rusia

Senatul SUA a publicat un proiect de lege, care prevede intrudocerea unor sancțiuni împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a celor mai mari bănci din Fed. Rusă, în cazul unei invazii pe teritoriul Ucrainei. Documentul a fost publicat pe site-ul Senatului. Potrivit proiectului, în cazul în care președintele SUA va

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice (NATO) Jens Stoltenberg a îndemnat Rusia să își retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, cel al Ucrainei și al Georgiei. Declarația a fost făcută la finalul ședinței Consiliului Rusia-NATO, care s-a desfășurat pe 12 ianuarie la Bruxelles. „Rusia are forțe armate în Georgia, Ucraina

Oficialii americani și ruși au încheiat, în data de 10 ianuarie, o rundă intensă de negocieri în Elveția, menită să găsească o cale diplomatică pentru atenuarea tensiunilor, pe măsură ce Rusia amenință cu acțiuni militare în Ucraina. Întâlnirea a durat mai mult de șapte ore, potrivit misiunii ruse de la

Viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a declarat că a avut o discuţie „complicată”, în data de 9 ianuarie seara, cu omoloaga sa americană, Wendy Sherman, pentru a încerca dezamorsarea crizei explozive cu privire la Ucraina, relatează Agerpres.ro. „Discuţia a fost complicată, nu putea fi simplă”, a spus Serghei Riabkov,

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a interzis Rusiei să îl extrădeze în Belarus pe Dmitrii Podlobnikov, care este acuzat că ar fi provocat „daune morale” unui polițist, informează Novaya Gazeta pe 3 ianuarie. CEDO a interzis extrădarea bărbatului până în data de 31 ianuarie. În vârstă de 25 de

Cinci oameni au murit, iar 21 au avut de suferit în regiunea Reazan din Rusia, după ce autocarul cu care se deplasau s-a izbit violent de parapetul unui pod, în timpul deplasării, informează Novaya Gazeta pe 2 ianuarie. Potrivit presei locale, în autocar se aflau 52 de oameni. Accidentul s-a

Echipele naționale de tineret ale Rusiei și Cehiei la hochei nu au fost lăsate la urce la bordul avionulul de pe cursa Calgary-Frankfurt pe Main din cauza încălcării regulilor pandemice, informează publicația franceză MTV Uutiset, cu trimitere la jurnalista postului de televiziune suedez SVT Marie Lehmann, care zbura cu aceeași

Moldovenii ar putea obține mai ușor cetățenia Rusiei. Președintele Vladimir Putin a înregistrat pe 29 decembrie în Duma de Stat un proiect de lege care va permite liderului rus să determine categoriile de cetățeni care să beneficieze de procedura simplificată a obținerii cetățeniei. Proiectul de lege propus de Vladimir Putin

Din 1 ianuarie, cetățenii străini care muncesc ilegal în Rusia vor fi nu doar amendați pentru că nu au actele în regulă, ci și deportați, informează RIA Novosti, cu trimitere la un comunicat publicat pe 28 decembrie de Ministerul rus de Interne. Autoritățile de la Moscova au amintit că acțiunea

Un cetățean al Rusiei de 19 ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce a urinat pe un stand pe care se afla fotografia unui veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, informează RIA Novosti. Procurorii solicitau condamnarea acestuia la cinci ani de închisoare – pedeapsa maximă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x