Un pacient în vârstă de 76 de ani, internat în Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, a căzut de la etajul instituției medicale. Cadavrul a fost găsit luni, 18 decembrie. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Natalia Stati, pentru NM. Potrivit sursei, la fața locului s-a
Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au avut loc percheziții în privința eliberării ilegale a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 de către angajați ai Asociației Medicale Teritoriale Râșcani a municipiului Chișinău, care anterior era parte a spitalului „Sfânta Treime”. Acțiunile ar fi avut loc pe parcursul
De astăzi este activat Departamentul Covid – 19, din cadrul SCM ,,Sfânta Treime”, cu o capacitate de 200 de paturi, inclusiv o secţie de reanimare și terapie intensivă cu 16 locuri. Municipalitatea a amenajat secţiile specializate şi intrarea din str. Alecu Russo, sectorul Rîşcani, a anunțat primarul Ion Ceban, pe
De la 1 august, curent, vor fi activate mai multe instituţii medicale municipale, care vor primi pacienţi cu coronavirus. Decizia a fost luată la punctul focal, deoarece 50% din numărul total de cazuri înregistrate în în ultima săptămână în Republica Moldova sunt în municipiul Chişinău. Astfel, în Spitalul municipal nr.3
Încă două spitale din țară vor fi activate pentru tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul conferinței de presă din 24 iulie. Aceasta a menționat că măsura este necesară în contextul agravării situației epidemiologice din Chișinău.
Un nou focar de coronavirus s-a înregistrat la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă, astăzi, 4 mai. „Avem un focar care s-a înregistrat la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Sunt 11 cazuri de infectare a
Şeful secţiei internare al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” a fost diagnosticat cu COVID-19, transmite ZdG, cu referire la informațiile furnizate de către consilierul în comunicare a Ministerului Sănătății. Potrivit sursei citate, starea medicului este satisfăcătoare. Totodată, nu se cunoaște sursa de infectare a medicului, însă toți cei care au
Directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Ion Crudu, va conduce centrul de triere al pacienților aduși cu suspecție la COVID-19, care va fi amplasat la Moldexpo. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale. Documentul a fost publicat marți, 31 martie, de către premierul Ion Chicu. Astfel, Comisia pentru