Șor

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Mihai Popșoi a condamnat declarația parlamentarei Marina Tauber cu privire la Holocaust. Totodată, Popșoi a făcut apel la fortificarea relațiilor de prietenie dintre Moldova și Israel și a menționat că autoritățile de la Chișinău „contează” pe sprijinul Israelului pentru extrădarea deputatului condamnat penal Ilan

După aproape cinci ore de discuții, ședința Curții Constituționale a Moldovei (CCM), în cadrul căreia se examinează demersul Guvernului privind scoaterea înafara legii a Partidului „ȘOR”, a fost amânată, din nou. Magistrații Înaltei Curți urmează să se întrunească într-o nouă ședință miercuri, 14 iunie, cu începere de la ora 10:00,

Activistul Veaceslav Valico își face partid. El a anunțat pe rețelele de socializare că acesta „nu va fi proiectul de afaceri al cuiva” și că va fi finanțat „exclusiv din contribuțiile membrilor de partid”. Valico a menționat că „acest partid nu va fi proiectul de afaceri al cuiva”. „Realizarea neutralității

Deputații Partidului „ȘOR” au rămas, din martie curent, fără salarii, indemnizații și compensații. Decizia a fost luată după ce parlamentarii nu s-au mai prezentat la ședințele plenare. Parlamentul Republicii Moldova a menționat, într-un răspuns pentru Promo-LEX, că măsura va fi aplicată până la reluarea participării acestora la ședințele plenare și

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a salutat decizia Consiliului European a aprobat sancționarea lui Ilan Șor, Marina Tauber, Vladimir Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc și Igor Ceaika, care sunt acuzați de destabilizarea Republicii Moldova. Totodată, ministrul Aurescu a precizat că România rămâne un susținător ferm al parcursului pro-european al Moldovei și

Deputata și vicepreședinta Partidului „Șor”, Marina Tauber, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău. Magistrații au respins recursul apărării, care a cerut anularea măsurii de arest la domiciliu, stabilită de prima instanță. „E trist pentru că oamenii care trăiesc pe spatele vostru nu

Partidul „ȘOR”, condus de politicianul fugar Ilan Șor, bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), l-au felicitat luni, 29 mai, pe liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, care a câștigat duminică un nou mandat la președinția Turciei. Politicienii de la Chișinău și-au exprimat

Partidul „ȘOR” urzește scenarii pe care le-ar putea aplica în cazul în care va fi declarat neconstituțional. Se pare că Șor vrea să scoată de la naftalină formațiunea „Renaștere” pentru a o folosi ca pe o trambulină politică. Ce legătură au cu acest scenariu câțiva foști socialiști și ce șanse

Europa Liberă Moldova a intrat în posesia unui document elaborat de Consiliul European, prin care se propune ca mai mulți politicieni controversați din Republica Moldova să fie sancționați pentru destabilizarea Republicii Moldova. Inițiativa a fost elaborată de către înaltul reprezentant UE pentru afaceri externe și politica de securitate și expediată

Poliția Republicii Moldova s-a aflat și astăzi la datorie la Comrat, Bălți și Orhei, acolo unde simpatizanți și membri ai Partidului „ȘOR” ai ieșit în stradă pentru a cere referendum republican privind parcursul extern al Republicii Moldova. În timp ce formațiunea politică care a organizat manifestațiile susține că 60 de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x