Președinta țării Maia Sandu a avut o discuție cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Kairat Abdrakhmanov. Potrivit unui comunicat publicat pe 8 iunie de serviciul de presă al Președinției, oficialii au discutat mai multe subiecte, inclusiv despre integrarea comunităților culturale, valorificarea diversității etnice și lingvistice, promovarea unei societăți
În dimineața zilei de 27 ianuarie o ambulanță a derapat în apropiere de localitatea Ciumai, raionul Taraclia. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării au intervenit pentru a o debloca. Potrivit primelor informații din cauza condițiilor meteo nefavorabile ambulanța care transporta o pacientă în vârstă de 98
Un polițist din Taraclia a murit în timpul unui meci de fotbal. Peste câteva zile, acesta ar fi urmat să împlinească 21 de ani. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, pe 27 decembrie. „Cu profund regret și tristețe anunțăm că, astăzi, s-a stins din viață colegul nostru,
Deputatul Pro Moldova Andrian Candu a declarat, pe 23 noiembrie, că a adresat un demers împotriva lui Igor Dodon procurorului general Alexandru Stoianoglo, ministrului de interne Pavel Voicu și șefului IGP, Sergiu Paiu. Candu este încrezut că în timpul vizitei sale în raionul Taraclia și Găgăuzia, Dodon a încălcat regulile
Președintele în exercițiu Igor Dodon a întreprins pe 21 noiembrie o vizită în sudul țării, în regiunile unde s-a votat cel mai activ în susținerea sa. Din fotografiile publicate pe pagina sa de Facebook se vede că acesta a fost însoțit și de către premierul țării, Ion Chicu. „Voi continua
În dimineața zilei de 8 septembrie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au efectuat o misiune neobișnuită pentru localnicii satului Taraclia, raionul Căușeni. Salvatorii au demontat și coborât de la înălțimea de 29 de metri o cruce care risca să cadă în orice moment. Potrivit unui comunicat de
Renovarea infrastructurii rutiere a orașului Taraclia a ajuns la o nouă etapă, după ce un tronson de un kilometru a străzilor Fontanaia și 1 Mai a fost complet asfaltat. Prin această porțiune de drum va fi asigurat accesul la mai multe obiective și instituții importante din oraș, inclusiv la Stadionul
Doi primari din raionul Taraclia s-au infectat cu noul tip de coronavirus, informează portalul Gagauzinfo. Este vorba despre primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov și primarul localității Valea Perjei, Ivan Nereuța. Potrivit medicului epidemiolog, Elena Caramalac, ambele persoane se află în autoizolare și primesc tratament. „Primăria Taraclia nu a fost plasată
Raionul Taraclia intră în top-3 după numărul de cazuri de coronavirus înregistrate la 100 mii de locuitori (750) în Moldova. Săptămâna trecută, unicul medic infecționist din raion s-a îmbolnăvit de coronavirus. Natalia Jeleapova și mama sa au fost diagnosticate cu COVID și internate la spitalul raional din Taraclia. Ea ne-a
Medicul Anatolii Malcov, fostul șef al secției COVID-19 a spitalului raional din Cahul, a preluat conducerea secției boli infecțioase din cadrul spitalului din Taraclia, scrie portalul tuk.md. În prezent, acolo sunt tratați pacienții infectați cu noul coronavirus. Informația a fost confirmată de către medicul-șef al spitalului raional din Taraclia, Valerii