top

Chișinăul va găzdui, în premieră, un turneu important de tenis — Cupa Davis, Grupa III Europa 2026. Federația Națională de Tenis a Moldovei, care va organiza competiția, a anunțat că meciurile se vor disputa pe terenurile Centrului Național de Tenis din Satul German, în perioada 8–12 iunie. „Nu este vorba

Republica Moldova și Irlanda își vor recunoaște reciproc permisele de conducere. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi, 8 aprilie, la Dublin, în contextul vizitei oficiale a președintei Maia Sandu. În cadrul vizitei, Maia Sandu a avut întrevederi cu președinta Irlandei, Catherine Conolly, și cu prim-ministrul Michael Martin.

Guvernul a aprobat noi reguli privind comercializarea ouălor destinate consumului uman, care prevăd informații mai exacte pe ambalaj, trasabilitate mai strictă de la fermă până la vânzare și menținerea condițiilor necesare pentru exportul pe piața UE. Printre noutățile principale se numără indicarea pe ambalaj a metodei de creștere a găinilor,

Grecia plănuiește să interzică accesul la rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani. Guvernul de la Atena a pregătit un proiect de lege cu privire la restricție, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat măsura adresându-se direct tinerilor într-un

42% dintre respondenții unui sondaj consideră că reducerea numărului de primării este necesară „în foarte mică măsură” sau „deloc”. În același timp, 9% au spus că nu au auzit de reforma administrativă. Cel puțin asta arată datele unui sondaj IMAS, prezentat pe 8 aprilie. Respondenții au fost întrebați în ce

Construcția podului Iampol–Cosăuți, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură dintre Republica Moldova și Ucraina, rămâne blocată la etapa de finanțare, iar termenul de finalizare a fost amânat până în 2027, scrie NordNews. Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, a declarat că proiectul este o prioritate comună pentru ambele

Republica Moldova marchează astăzi, 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor. Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare comunității rome din țară și a subliniat că, în pofida progreselor înregistrate, aceasta continuă să se confrunte cu provocări semnificative. Datele Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) arată că romii sunt expuși

Hackeri ai serviciilor de informații militare ale Rusiei au interceptat timp de cel puțin doi ani informații sensibile din instituții militare, guvernamentale și de infrastructură critică din țările occidentale, exploatând routere vulnerabile din întreaga lume. FBI, împreună cu SRI și parteneri din 15 state, a anunțat pe 7 aprilie destructurarea

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Prețurile produselor alimentare ar putea crește cu până la 10%— Trump a anunțat un armistițiu de două săptămâni cu Iranul— Va fi oferit ajutor de Paște pentru cetățenii vulnerabili?— Rusia vrea să creeze o zonă tampon la

Primarul Ion Ceban se află în fruntea clasamentului politicienilor cu cele mai mari scoruri de apreciere a activității. Acesta este urmat de președinta Maia Sandu și liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon. Cel puțin asta arată datele unui sondaj IMAS, prezentat pe 8 aprilie. Potrivit autorilor sondajului, respondenților li s-a citit

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x