top

De Ziua Mondială a Sindromului Down, marcată pe 21 martie, conducerea Republicii Moldova a transmis mesaje de susținere a incluziunii persoanelor cu această modificare genetică. Președinta Maia Sandu, premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului Igor Grosu s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la fel”, inițiată de Asociația Obștească „Prietena

Un autocar cu 44 de pasageri, care venea din Chișinău și se îndrepta spre Otopeni, s-a răsturnat în România, între localitățile Priponești și Tutova, la limita județelor Galați și Vaslui. În urma accidentului, un bărbat de 62 de ani a murit, iar alte 14 persoane au fost rănite și transportate

Sandu: Consiliul de securitate, NATO Președinta Maia Sandu a aprobat un nou regulament al Consiliului Suprem de Securitate, potrivit căruia deciziile acestuia vor deveni obligatorii pentru executare, iar în componența sa va fi inclus directorul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării. Ședințele Consiliului vor avea loc în regim închis. Maia Sandu

Procesul de ieșire a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) avansează. În cadrul ședinței din 20 martie, Parlamentul a adoptat în prima lectură documentele care conferă țării statut de membru al organizației. Mihai Popșoi: CSI ne-a ținut captivi într-o zonă gri Deputații au examinat proiectul de lege privind denunțarea

Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declarație, pe 20 martie, prin care condamnă Federația Rusă pentru contaminarea transfrontalieră a râului Nistru și prejudiciul adus securității alimentării cu apă și sănătății publice din Republica Moldova. Documentul a fost votat de 63 de deputați din PAS, „Democrația Acasă” și „Partidul Nostru”.

Lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare vor fi reglementate prin lege. În cadrul ședinței Parlamentului de astăzi, 20 martie, deputații au votat în prima lectură proiectul actului normativ care prevede acest lucru. Documentul a fost elaborat de un grup de deputați PAS, în colaborare cu experți independenți și în

Moldova și Elveția lansează a doua fază a proiectului pentru ocuparea incluzivă și productivă a forței de muncă. Printre obiectivele noii etape se numără facilitarea angajării a peste 100 000 de persoane în următorii patru ani. În același timp, proiectul vizează reducerea muncii informale și integrarea a cel puțin 10

Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate în Republica Moldova cu 6,84%, din 1 aprilie. Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a precizat că, pe lângă asta, urmează și o majorare suplimentară fixă de circa 50 de lei. Astfel, creșterea totală a prestațiilor ar urma să ajungă la circa

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a declarat că refuzul președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, de a se întâlni cu șeful misiunii diplomatice, Oleg Ozerov, este regretabil. Instituția susține că s-ar fi acumulat o serie de „probleme complexe” cu privire la relațiile bilaterale moldo-ruse care necesită să fie discutate. Afirmațiile

Președinta Maia Sandu a aprobat un nou Regulament de organizare și funcționare a Consiliului Național de Securitate (CNS) – organism care se află sub conducerea sa. Documentul introduce noi prevederi precum posibilitatea de a conferi caracter obligatoriu deciziilor CNS și introducerea directorului Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x