Transnistria

Așa-zisul „minister de externe” de la Tiraspol a comentat pentru o publicație rusă decizia Chișinăului de a înlocui denumirea „Transnistria” din documentele oficiale în „regiunea transnistreană”. Potrivit Tiraspolului, inițiativa „încalcă principiile comerțului liber”. „Este la propriu un „omagiu”, pe care Chișinăul îl impune agenților noștri economici cu deplină conivență și

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut, pe 18 august, o întrevedere cu șefa Delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) în Republica Moldova, Doris El Doueihy, cu participarea șefului Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani. Biroul politici de reintegrare i-a îndemnat pe funcționarii CICR să-i notifice despre vizitele și

În regiunea transnistreană s-a scumpit energia electrică. O decizie în acest sens a fost aprobată de așa zisele autorități de la Tiraspol. Astfel, oamenii din stânga Nistrului vor achita 93 de bănuți, în loc de 72 cum era până în prezent. Decizia îi vizează pe cei care consumă mai mult

În contextul omorului opozantului de la Tiraspol Oleg Horjan, Asociația Promo-LEX solicită intervenția raportoarei speciale a ONU Irene Khan. Potrivit Asociației, Horjan a fost una din persoane publice care a luptat pentru drepturile locuitorilor regiunii transnistrene, iar „circumstanțele violente ale omorului ridică serioase îngrijorări cu privire la siguranța persoanelor care

Opozantul din regiunea transnistreană Oleg Horjan a fost amenințat în repetate rânduri din cauza activității sale politice. În plus, presupușii tâlhari au lăsat lucruri de valoare, ce se aflau în casă la vedere, iar pe strada pe care locuia politicianul, în noaptea asasinării s-a deconectat pe o perioadă lungă de

25 de reprezentanți ai societății civile din stânga Nistrului au învățat în regim intensiv limba română, de la zero, cu sprijinul Uniunii Europene (UE) și PNUD, oferit în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”. „La final de curs avem 25 de reprezentanți ai OSC-urilor care au învățat româna

Tiraspolul a cerut ajutorul Ministerului de Interne al Republicii Moldova în ancheta privind omorul opozantului Oleg Horjan. Potrivit presei din stânga Nistrului, „miliția” din regiunea transnistreană a cerut forțelor de ordine să desfășoare măsuri de investigație urgente pentru găsirea persoanelor care au săvârșit crima. Informația a fost publicată în ziua

Chișinăul, în contextul morții lui Oleg Horjan în casa sa de lângă Tiraspol, a cerut ca specialiștii din cadrul organelor de aplicare a legii să aibă acces la fața locului pentru a fi efectuate acțiuni de urmărire penală. Solicitarea a fost enunțată la ultima ședință a Comisiei Unificate de Control

Opozantul din regiunea transnistreană, liderul Partidului Comuniștilor de la Tiraspol, Oleg Horjan, a fost găsit mort în data de 17 iulie în casa sa de lângă Tiraspol. Acum șase luni, acesta a fost eliberat dintr-o închisoare din stânga Nistrului, iar săptămâna trecută, a semnat din numele Uniunii Forțelor de Opoziție

Biroul politici de reintegrare a comentat informația privind faptul că, de la sfârșitul lunii iunie, șoferii din regiunea transnistreană au început să primească amenzi pentru că nu dețin asigurare obligatorie de răspundere civilă auto emisă de companiile de pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale țării. Acestea încep de la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x