Transnistria

În cea mai recentă adresare video, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avertizat că Rusia nu va înceta acțiunile ostile, dacă nu va fi oprită. Liderul de la Kiev a menționat și Transnistria. În adresarea publicată în noaptea de 11 martie, președintele Ucrainei s-a referit și la politica Rusiei în Republica

Războiul din Ucraina a influențat soluționarea conflictului transnistrean, iar negocierile în formatul 5+2 programate pentru luna mai, cel mai probabil, nu vor avea loc. O declarație în acest sens a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, pe 10 martie, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR

Așa-numitul Serviciu Vamal al Transnistriei informează despre intrarea în vigoare a hotărârii executivului transnistrean „Cu privire la introducerea taxelor vamale sezoniere la export la cereale, semințe oleaginoase și culturi industriale”. Potrivit novostipmr.com, o astfel de măsură este luată pentru a asigura securitatea alimentară a regiunii transnistrene. Taxa este stabilită pentru

Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu susține că Transnistria periodic reiterează solicitarea de a-i fi recunoscută independența. Totuși, ultima cerere, în contextul foarte tensionat din regiune, nu a dat bine pentru eforturile de a menţine calmul în ţara noastră. „Noi ştim cu toţii foarte bine că Transnistria,

Moldova intenționează să devină membru al Uniunii Europene, nu și al NATO. Declarația a fost făcută de către premierul Natalia Gavrilița, într-un interviu pentru Euronews. Natalia Gavrilița și-a exprimat regretul pentru ceea ce se întâmplă acum în Ucraina: „Condamnăm războiul și susținem cu tărie independența și integritatea teritorială a Ucrainei

Președinta țării Maia Sandu susține că Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană împreună cu regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută, pe 7 martie, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV Chișinău. Președinta susține că diferendul transnistrean nu este un impediment pentru integrarea în UE. „Noi nu putem

În cadrul unor declarații de presă alături de secretarul de stat american Antony J. Blinken care întreprinde o vizită la Chișinău, președinta Maia Sandu a spus că pe teritoriul Republicii Moldova se află trupe rusești. Astfel, în legătură cu situația din regiune – potrivit șefei statului, „nu avem cum să

Biroul Politici de Reintegrare a luat act de declarațiile făcute azi de Tiraspol referitor la cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Oficialii de la Chișinău consideră că eforturile comune trebuie îndreptate spre promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. „Regiunea transnistreană este

Tiraspolul a venit cu o reacție după ce președinta Republicii Moldova a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Într-o declarație publicată pe 4 martie, așa-numitul „Minister de Externe” al republicii nerecunoscute a subliniat că un astfel de pas „pune punctul final pe procesul reglementării” diferendului. Instituția

Liderul de facto de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a negat informațiile publicate pe rețelele de socializare și unele surse mass-media, cu privire la aducerea contingentului militar al regiunii în deplină pregătire de luptă. „În Transnistria situația este pașnică și stabilă și continuăm să îi ajutăm pe toți cei care au

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x