UE

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, califică declarațiile așa-zișilor oficiali de la Tiraspol privind parcursul european al Republicii Moldova drept „aberații debitate la indicația Rusiei”. Potrivit speakerului, noul statut al Republicii Moldova de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) va aduce beneficii atât pentru cetățenii de pe malul drept al

Organizațiile societății civile, finanțate de Uniunea Europeană (UE), care au contribuit la consolidarea democrației, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova au fost premiate în cadrul Galei Societății Civile 2022. Evenimentul de premiere, organizat de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a avut loc pe 22 iunie la Chișinău. Organizații

Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a felicitat cetățenii Republicii Moldova pentru obținerea statutului de candidat la UE. Edilul spune că de acum încolo „nu vor mai exista scuze pentru întârzierea reformelor sau pentru întârzierea implementării acestora”. Pe 24 iunie, ca urmare a deciziei Consiliului European de a acorda Moldovei statutul

Republica Moldova susține sancțiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) Rusiei, urmare a invaziei Federației Ruse în țara vecină, Ucraina, la 24 februarie. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune, Moldova 1. „Evident, noi o să fim solidari

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu susține un briefing de presă ca urmare a deciziei Consiliului European de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană. De menționat că Republicii Moldova și Ucrainei le-a fost acordat statutul de țări candidate la aderarea la UE. Decizia a

Anunțul făcut de Uniunea Europeană azi, că Republica Moldova e acceptată în calitate de țară candidată UE, este o veste fantastică pentru toți cetățenii noștri iubitori de democrație și libertate. Este primul comentariu al prim-ministrei Natalia Gavrilița, după decizia din 23 iunie, a Consiliului European. Șefa Executivului a specificat că

Republica Moldova a primit statutul de țară candidat pentru aderarea la UE, alături de Ucraina. Aceasta se întâmplă pe 23 iunie, la Bruxelles, după ce a avut loc reuniunea Consiliului European. Șefii de stat şi de guvern din țările UE, 27 la număr, au votat în unanimitate pentru acordarea statutului.

Vitalii Ignatiev, conducătorul instituției de la Tiraspol responsabilă de „relații externe”, a numit „populism” declarațiile Maiei Sandu că locuitorii regiunii transnistrene ar sprijini integrarea europeană a Moldovei. După cum a remarcat Ignatiev, într-un interviu pentru canalul de televiziune rus „Russia 4”, Transnistria luptă pentru independență și pentru dezvoltarea relațiilor cu

Președintele României Klaus Iohannis spune că va susține recomandarea Comisiei Europene care s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la UE atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova. Șeful statului român declară că este o abordare corectă de a oferi statutul țărilor. De menționat că Iohannis se află la Bruxelles,

Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei române, a venit cu un mesaj de susținere pentru Republica Moldova, în ziua când la Bruxelles se dezbate cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE). Potrivit Majestății Sale, sprijinirea Republicii Moldova în idealul ei de aderare la UE este o datorie istorică

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x