Cetățenii din UTA Găgăuzia ar putea achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale, la iarnă. Cel puțin asta promite guvernatoarea regiunii, Evghenia Guțul. Bașcana a anunțat pe 31 octombrie că a fost semnat un acord cu o companie turcă, care ar urma să livreze gaz în Găgăuzia,
Concernul rus Gazprom ar fi propus Moldovei să cumpere gaz la un preț de 820 de dolari pentru mia de metri cubi, pentru trimestru IV. Cel puțin asta reiese din textul unei scrisori expediate de Moldovagaz în adresa Ministerului Energiei, semnată pe 26 octombrie de Vadim Ceban. Corespondența a fost
Fostul deputat Alexandr Slusari, în prezent membru al consiliului SA „Energocom”, a reacționat la comunicatul de presă publicat de „Moldovagaz”, cu privire la datoriile înregistrate de întreprinderile CET Nord și Termoelectrica, dar și de consumatori. Cu privire la deconectările menționate de „Moldovagaz”, Slusari a subliniat că cele două întreprinderi de
Nu există premise pentru micșorarea tariful la gaze până la 13-14 lei, în ciuda declarațiilor unor funcționari publici. Declarația a fost făcută de șeful Moldovagaz Vadim Ceban în cadrul ediției din 26 septembrie a emisiunii „Puterea a Patra”, de la N4. Acesta a spus că pentru o eventuală reducere a
Directorul „Moldovagaz” Vadim Ceban se arată deranjat de reacțiile de pe rețelele de socializare, după ce a ieșit pe 21 septembrie într-o conferință de presă. Joi, Ceban a menționat că Moldovagaz nu recunoaște auditul plătit de Guvern și a dat dreptate concernului rus Gazprom. Pe 24 septembrie, Ceban s-a plâns
Republica Moldova va fi asigurată cu suficiente gaze naturale pentru a face față iernii care vine. Asigurarea vine din partea șefului Moldovagaz, Vadim Ceban. Potrivit lui, necesitățile consumatorilor în acest an urmează a fi acoperite preponderent de Energocom, dar și de Gazprom. Potrivit lui Ceban, în octombrie-decembrie 2023, Moldovagaz își
Moldovagaz nu recunoaște rezultatul auditului privind datoria istorică față de concernul rus Gazprom, făcut public de Guvern pe 6 septembrie. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, pe 21 septembrie. Potrivit lui Ceban, auditul nu are un impact juridic, fiind, mai degrabă, un raport
Moldovagaz a primit rezultatele auditului abia pe 6 septembrie, la ora 09.00. Compania a constatat că „nu este subiectul auditului respectiv”, totuși dă asigurări că „a furnizat Agenției Proprietății Publice toate informațiile solicitate” în cadrul efectuării auditului. Cu declarații în acest sens a venit președintele consiliului de administrație al Moldovagaz
Șeful MoldovaGaz Vadim Ceban a declarat, pe 27 iulie, că a înregistrat plângeri despre atitudinea grosolană a angajaților instituției pe care o conducea și a celor din cadrul întreprinderilor de distribuție a gazului. Astfel, Vadim Ceban a declarat că asemenea compartamente sunt inacceptabile și s-a angajat public să cerceteze cazurile
În luna iulie, prețul gazului procurat de Moldovagaz de la Gazprom va constitui $550,60/1000 m3, cu 17,4 dolari mai mic față de luna iunie. Precizarea a fost făcută de către președintele consiliului de administrație al „Moldovagaz” Vadim Ceban, pe 3 iulie. Vadim Ceban a precizat că întreaga cantitate de gaz