„Legea noastră este foarte clară, pământul nu se vinde străinilor”. Guvernul, reacție la noile zvonuri VIDEO 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a dezmințit zvonurile privind vânzarea pământurilor din Republica Moldova către companii sau persoane străine, subliniind că legislația interzice clar astfel de tranzacții. El a atras atenția asupra dezinformărilor intensificate în perioada electorală, menționând că deseori a văzut suprapus acest fals și cu aspectul de integrare europeană. „Integrarea înseamnă de fapt oportunități și beneficii pentru dezvoltarea acestor pământuri, pentru o agricultură mai performantă, pentru companii care vor putea să vină și să investească în țara noastră”, a adăugat Vodă. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a comentat pe 30 octombrie informațiile din spațiul public cu privire la pământurile din Republica Moldova.

„În perioada electorală am asistat cu toții la aceste sperietori care sunt lansate premeditat pentru a speria moldovenii să facă decizii libere și corecte. De fapt legea noastră este foarte clară și spune următoarele: pământul nu se vinde nici companiilor străine și nici persoanelor fizice. Cu alte cuvinte, legislația Republicii Moldova răspunde la această întrebare și toate persoanele care răspândesc aceste minciuni nu fac altceva decât să agite spiritele în Republica Moldova”, a comunicat Vodă în timpul unor declarații pentru jurnaliști.

El a adăugat că deseori a văzut suprapus acest fals cu aspectul de integrare europeană al Republicii Moldova.

„Aici iarăși mă grăbesc să combat o narațiune falsă apărută și să menționez că integrarea europeană a Republicii Moldova nu va genera astfel de schimbări și nu comportă astfel de riscuri. Cu alte cuvinte, pământurile vor rămâne ale moldovenilor, legislația noastră expres interzice vânzarea de pământuri la străini iar integrarea în Uniunea Europeană înseamnă de fapt oportunități și beneficii pentru dezvoltarea acestor pământuri, pentru o agricultură mai performantă, pentru companii care vor putea să vină și să investească în țara noastră”, a adăugat Vodă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit și cu un mesaj către cetățeni: „Deci, în această perioadă atenție maximă, vigilență și toate aceste fake-uri care sunt răspândite nu sunt nimic altceva decât zgomot care își dorește să influențeze decizia liberă a cetățenilor să opteze pentru o cale sau alta”.

Pe 30 octombrie, autoritățile au anunțat că în spațiul online se distribuie un nou fals precum că o mare companie americană va cumpăra terenuri în Republica Moldova. Autoritățile au atenționat că vânzarea de terenuri către companii și cetățeni străini este interzisă prin lege. Astfel, cetățenii au fost îndemnați „să trateze cu atenție sursele de informare și să verifice întotdeauna veridicitatea informațiilor, în special în perioada campaniei electorale”. Înainte de aceasta, pe 29 octombrie, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a dezmințit „zvonurile despre achiziția terenurilor agricole de către străini”. Instituția declara că în surse media externe au apărut recent știri false în acest sens și a atras atenția că „Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu deține și nu exercită atribuții privind negocieri, tranzacții sau vânzări de terenuri agricole”. Detalii AICI.

***

Mai precizăm că, în septembrie 2024, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău Janis Mazeiks a fost solicitat să comenteze unul din zvonurile răspândite în Moldova despre integrarea europeană, potrivit căruia pământul va fi vândut străinilor. Diplomatul a declarat că în UE circulația capitalului este liberă, de aceea cetățenii unei țări-membre, teoretic, pot achiziționa „orice” într-o altă țară-membră. Mazeiks a subliniat că autoritățile Moldovei și cele europene trebuie să discute acest aspect în cadrul negocierilor de aderare. El a mai spus că dacă pământul din localitățile țării noastre, care sunt abandonate sau au puțini locuitori, ar fi cumpărate de străini, acolo ar avea loc activitate economică mai amplă. Detalii AICI.

Afirmațiile diplomatului european au devenit obiectul interpretărilor pe rețelele de socializare. De exemplu, liderul socialiștilor Igor Dodon le-a folosit pentru a ataca referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE, menționând că scopul acestuia ar fi să transforme Republica Moldova în „colonie” și să fie vândute pământurile străinilor.

În reacție, premierul Dorin Recean a declarat că „Moldova în procesul de negociere a aderării va obține ceea ce e în interesul nostru național”. Potrivit oficialului, țara noastră va „negocia ca pământurile noastre să nu fie vândute străinilor”. „În UE există numeroase state care și acum au restricții la vânzarea pământului către străini. La fel vom proceda și noi”, a declarat premierul. Detalii AICI. Iar președinta Maia Sandu a spus că „pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor”. Sandu a adăugat că noi avem o experiență „când au venit alții peste noi și le-au confiscat buneilor noștri pământurile”. Însă acolo unde vrem noi să mergem, a menționat șefa statului, „bunurile oamenilor sunt respectate și protejate”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Criza apei pe Nistru se agravează: Ucraina nu mai poate asigura debitul minim

Situația hidrologică a Nistrului s-a agravat, iar autoritățile ucrainene nu mai pot asigura debitul minim de apă menținut până acum, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților afectate din Ucraina, informează Ministerul Mediului. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, marți, 29 septembrie, după o ședință extraordinară a Comisiei Nistrene.

Conform ministerului, în unele localități din Ucraina, aprovizionarea cu apă se face deja conform unui program, pe ore.

„Partea ucraineană ne-a informat despre imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților deja afectate. Debitul minim menținut până la moment nu mai poate fi asigurat, având în vedere că volumul natural de apă care intră în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk este de 27 m3/s în ultimele 2 săptămâni”, a menționat instituția.

Creșterea nivelului apei în lac și, implicit, majorarea deversărilor către Republica Moldova depind de precipitațiile din partea superioară a bazinului hidrografic al Nistrului.

Ministerul Mediului a precizat că autoritățile din Republica Moldova și Ucraina mențin dialogul pe acest subiect. Comisia Nistreană urmează să se întrunească din nou dacă vor apărea noi circumstanțe, pentru a analiza situația și eventualele soluții.

Care este situația pe Nistru

Potrivit Guvernului, nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a coborât sub pragul critic de 111 metri, față de aproximativ 121,5 metri în condiții normale. La stația de captare de la Cosăuți, nivelul este de circa 2,16 metri, comparativ cu 2,67 metri în perioada în care debitul evacuat din lac era de 60 m³/s. În ultimele 24 de ore, la Cosăuți s-a înregistrat o scădere de aproximativ 23 de centimetri.

Maia Sandu a precizat că, din cauza nivelului scăzut al Nistrului, în câteva localități din Ucraina apa este deja furnizată după un program. Șefa statului a atras atenția și asupra situației de pe Prut, unde debitul evacuat a fost redus la 14 m³/s. Potrivit ei, mai sunt 72 de centimetri până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic.

Pe 29 septembrie, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului, primăriilor și instituțiilor responsabile să pregătească stațiile de captare și să identifice surse alternative, pentru a preveni o criză de apă. Șefa statului a avertizat că seceta a dus la scăderi „dramatice” ale nivelului apei atât în Nistru, cât și în Prut. Potrivit ei, există riscul ca situația din această toamnă să se repete „an de an”, din cauza schimbărilor climatice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: