Vladimir Bolea

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a fost în orașul Cupcini din raionul Edineț. Potrivit oficialului, grindina și rafalele puternice de vânt au distrus 60 ha dintr-o livadă iar pierderile sunt de milioane. Ministrul a declarat că fermierii trebuie să invite Comisia Situații Excepționale pentru a-și demonstra

Până pe 23 iulie 2023, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a reușit să deburseze pe conturile beneficiarilor de subvenții peste 1 miliard de lei, ceea ce constituie 62,5% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului rural. Precizările au fost făcute de vicepremierul Vladimir Bolea,

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea s-a întâlnit, pe 4 iulie, cu omologii din Ucraina, Lituania, Letonia și Estonia. Întrevederea a avut loc în Ucraina, iar scopul acesteia a fost de a discuta despre planificarea căilor logistice din Republica Moldova și Ucraina, reieșind din starea căilor ferate din ambele

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat că cei 200 milioane lei identificați pentru fermieri „sunt luați de la copii, bătrâni, de la 2,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova”. Potrivit oficialului, banii „nu sunt a Ministerului Agriculturii, nu sunt a lui Bolea personal, a lui

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, susține că nu poate modifica ora întrevederii cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor, chiar dacă aceștia amenință cu proteste. Bolea zice că nu se poate prezenta în fața lor fără date concrete, care, potrivit lui, vor fi cunoscute abia seara. Declarațiile au fost făcute

Prim-ministrul Dorin Recean susține că vicepremierul Vladimir Bolea a mers la Bruxelles pentru a solicita sprijin pentru agricultorii moldoveni. Oficialul susține că fermierii solicită adițional fondului de subvenționare pentru 2023, în valoare totală de 1,6 miliarde lei, alte încă 700 milioane lei. Suma, precum și un potențial ajutor în acest

Republica Moldova nu a denunțat și nici nu va denunța acordurile cu CSI în domeniul agriculturii. Declarația a fost făcut de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive. Oficialul susține că o eventuală denunțare ar prejudicia semnificativ fermierii moldoveni. „Noi nu am denunțat

Pe 20 iunie ministrul Vladimir Bolea va avea la Bruxelles o întrevedere cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru a-l convinge de impactul negativ al războiului din Ucraina asupra sectorului agrar din Republica Moldova. Vicepremierul Vladimir Bolea a spus că va cere structurilor europene ajutor financiar, iar banii

Republica Moldova și Statele Unite ale Americii au semnat Acordul de împrumut pentru realizarea Proiectului Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI). Programul de finanțare, care va fi acordat prin intermediul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, are o valoare totală de $55 000 000 și va fi

Asociația Forța Fermierilor a declarat pe 24 mai că „pentru producătorii agricoli a apărut un motiv suplimentar pentru proteste masive”. Reprezentanții asociației nu sunt de acord cu un proiect de hotărâre al Guvernului cu privire la Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Aceștia au menționat că anterior proiectul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x