Polițistul de frontieră Serghei Munteanu, omorât în atacul de la Aeroportul Chișinău, a fost înmormântat pe 4 iulie. Acesta a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare de către colegii de breaslă. Poliția de Frontieră a publicat mai multe imagine de la ceremonia funerară. Amintim că un cetățean al
Președintele raionului Călărași Ștefan Bolea a părăsit Partidul Socialiștilor (PSRM), deoarece formațiunea nu l-a susținut în „clipele grele”. Precizarea vine din partea fostului deputat socialist Vasile Bolea, care la rândul său a renunțat la statutul de membru și a aderat la Partidul „Renaștere”, apropiat echipei lui Ilan Șor. Contactat de
Începând cu 1 iulie 2023 rata maximă a dobânzii anuale pentru creditele noi, acordate prin Programul de stat „Prima Casă”, constituie 10,87% anual ceea ce este cu 5,8 puncte procentuale mai puțin decât rata maximă a dobânzii aplicată până în prezent. Informația a fost confirmată pe 4 iulie de către
Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a anunțat, pe 4 iulie, că un grup de 400 de fazani a fost adus recent din Ungaria în raionul Soroca, într-un efort de a îmbunătăți resursele cinegetice din această zonă a țării. Prin intermediul Societății Vânătorilor și Pescarilor, păsările vor fi aclimatizate și ulterior
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea s-a întâlnit, pe 4 iulie, cu omologii din Ucraina, Lituania, Letonia și Estonia. Întrevederea a avut loc în Ucraina, iar scopul acesteia a fost de a discuta despre planificarea căilor logistice din Republica Moldova și Ucraina, reieșind din starea căilor ferate din ambele
Pasărea Yoruk, o specie rar întâlnită pe continentul european și care nu a mai fost zărită pe teritoriul Republicii Moldova de peste 60 de ani, a trecut prin țara noastră la sfârșitul lunii iunie curent. Informația a fost confirmată, pe 4 iulie, de Societatea pentru Protecția Păsărilor și Naturii (SPPN).
Pe 1 iulie, FinComBank a sărbătorit 30 de ani de la înființarea sa, o aniversare frumoasă care denotă experiență, valori, responsabilitate, transparență, clienți mulțumiți și parteneriate de lungă durată. Astăzi, numărăm peste 130.000 de clienți, 700 de angajați și 72 de sucursale și agenții. Deja de 30 de ani, suntem
Primarul comunei Buda Tatiana Timofti și președintele raionului Călărași din partea PSRM Ștefan Bolea se alătură Partidului „Renaștere”. Anunțul a fost făcut de deputatul Vasile Bolea, care recent și el a părăsit Partidul Socialiștilor (PSRM) și a aderat la formațiunea „Renaștere”. „Împreună cu președintele raionului Călărași dl. Ștefan Bolea și
Pe 4 iulie oamenii legii au descins cu percheziții în 28 de locații din Republica Moldova, într-un dosar penal pornit pe fapta contrabandă cu țigări. Potrivit Serviciului Vamal sunt vizate 13 persoane, printre aceștia – 5 funcționari vamali, un polițist de frontieră și un fost vameș. Reprezentanții Serviciului Vamal au
Nu putem să lăsăm să treacă vara fără un eveniment incendiar și cu această ocazie vă invităm la EXAMEN #1 pe data de 21 Iulie! Atenție, prieteni! Sunteți gata să vă distrați la maxim în luna Iulie? Începând cu ora 18:00, în incinta Chișinău Arena — Amfiteatru, vor evolua: •