wizz air

Autoritățile poartă discuții conducerea WizzAir pentru ca operatorul aerian să-și reia activitatea în țara noastră. Declarația a fost făcută, pe 3 mai,în cadrul unui briefing de presă, de ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija. Ministra a fost întrebată dacă Wizz Air a luat vreo decizie privind revenirea pe piața

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, referitor la faptul că Wizz Air a decis să suspende toate zborurile către Chişinău începând cu data de 14 martie, din cauza „evoluţiilor recente din Moldova şi a riscului ridicat, dar nu iminent, din spaţiul aerian al ţării”, că din discuţiile pe care le-am avut

Premierul Dorin Recean consideră că nu existau motive pentru ca compania aeriană maghiară Wizz Air să suspende toate zborurile din și spre Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul ediției din 1 martie a unei emisiuni difuzate la TVR, în timpul primei sale vizite oficiale externe. Șeful Executivului de

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian susține că zborurile în spațiul aerian al Republicii Moldova pot fi efectuate în siguranță, iar decizia operatorului aerian a clasat-o drept „stranie”. „Ciudată decizia Wizzair, în contextul în care nivelul de risc a rămas neschimbat de la reluarea zborurilor în țară noastră

Autoritatea Aeronautică Civilă confirmă că operatorul aerian Wizz Air și-a suspendat toate zborurile pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău începând cu data de 14 martie 2023. Autoritatea a fost notificată printr-un email despre decizia enunțată, fiind invocate motive de siguranță și securitate a spațiului aerian din regiune. Autoritatea și Ministerul Infrastructurii

Operatorul aerian Wizz Air își schimbă baza operațională, fapt care ar putea duce la anularea zborurilor pe unele destinații și/sau la reducerea frecventelor de zbor. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova. Cei de la Autoritate precizează că operatorul aerian Wizz

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală și de Est, va relua în luna septembrie mai multe zboruri din și spre Aeroportul Internațional Chișinău. Informația a fost confirmată, pe 1 septembrie, de către vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Operatorul va relansa cursele

Cetățenii ucraineni vor putea călători gratuit în întreaga Uniune Europeană și în Marea Britanie. Oferta vine din partea companiei aeriene Wizz Air, care anunță că pune la dispoziția ucrainenilor 100 de mii de bilete în acest sens, scrie Travel Weekly. Potrivit sursei citate, zborurile gratuite sunt oferite pentru călătorii între

Compania aviatică Wizz Air a reluat zborurile spre și din Aeroportul Internațional Chișinău. „Călătoriți în țările voastre preferate, bucurați-vă de vacanțe și city-breakuri. Puteți afla lista zborurilor curente, prețul și lista țărilor direct pe site-ul companiei aeriene”, se arată în mesajul publicat de Aeroportul Internațional Chișinău, pe 3 mai. Primele

Din luna martie compania Wizz Air va opera două zboruri săptămânale între Chișinău și Budapesta. Anunțul a fost făcut în data de 16 ianuarie, de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu. „Un angajament public asumat în luna septembrie a anului trecut în cadrul vizitei la Chișinău a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x