realitatea.md

Air Moldova, „schimbat” pe LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir? Recean: „Suntem aproape de o soluție”

Republica Moldova este „aproape de o soluție” în ceea ce privește serviciile de transport avia pentru cetățenii țării, susține Dorin Recean. Premierul a declarat că lucrează „intens” la atragerea pe piața avia din Republica Moldova a mai multor companii aeriene internaționale și locale, între ele – LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir – fapt care va permite diversificarea curselor la prețuri accesibile tuturor cetățenilor.

„Obiectivul nostru este să avem cât mai multe companii care să aibă rute deschise de la Chișinău pe diferite destinații. Guvernul lucrează foarte intens cu companiile internaționale și cu cele locale ca să putem suplimenta aceste rute. Avem discuții cu LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir și după cum am spus, suntem aproape de o soluție”, a declarat prim-ministrul.

Șeful Guvernului a comentat, inclusiv, situația din jurul companiei Air Moldova, care a anunțat că trecere printr-un proces de restructurare, anulându-și, astfel, toate zborurile până în iulie.

„Air Moldova trebuie să poarte responsabilitate pentru fraudele pe care le-a comis, iar Guvernul să se asigure că există servicii de transport avia puse la dispoziție cetățenilor, ceea ce și facem. Dacă ați observat, avem o creștere graduală a rutelor care aterizează și decolează în Chișinău”, a mai declarat Dorin Recean.

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie, curent, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Pe 4 aprilie, premierul Dorin Recean le-a cerut subalternilor săi să prezinte, în maxim o lună, un plan de dezvoltare al Aeroportului, care să prevadă, între altele, reducerea taxei aeroportuare de 9 euro și atragerea mai multor companii avia în Moldova.

Reamintim în acest context că compania Wizz Air a plecat din Moldova în martie curent, în timp ce cel mai mare operator avia din Moldova, Air Moldova, își anula, pe bandă rulantă, zborurile, din cauza dificultăților financiare. De atunci, autoritățile au anunțat că poartă discuții cu mai mulți operatori internaționali, inclusiv Wizz Air, pentru ca acesta să revină în Moldova, dar și RyanAir.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

PAS analizează „mai mulți candidați” pentru alegerile prezidențiale… din 2028. Perciun: „Vor fi cruciale, nu atât pentru partid, cât pentru țară”

Vicepreședintele PAS, Dan Perciun, care este și ministru al Educației, a declarat că partidul din care face parte are mai mulți potențiali candidați pentru viitoarele alegeri prezidențiale. El a exclus posibilitatea de a fi unul dintre aceștia, explicând că nu are vârsta potrivită pentru a candida. Declarații în acest sens au fost făcute la ediția din 6 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8.

În timpul emisiunii, Perciun a spus că PAS are potențiali candidați pentru alegerile prezidențiale. Întrebat dacă este unul dintre ei, el a spus că nu are vârsta potrivită pentru a candida.

„Vă dați seama că nu o să vă spun la această etapă cine sunt acești potențiali candidați, pentru că este prematur. Când lucrurile se vor clarifica definitiv pe intern, vor fi mai clare, atunci eventual le vom anunța. Dar este un subiect pe care îl abordăm pe intern și, aveți perfectă dreptate, alegerile prezidențiale vor fi cruciale, nu atât pentru partid, cât, în primul rând, pentru țară. Și atunci este responsabil din partea noastră, din timp, să identificăm cel puțin câteva persoane care ar putea să candideze, care ar avea șanse reale, în jurul cărora să construim o campanie electorală puternică”, a comunicat Perciun.

Întrebat dacă președintele Parlamentului, Igor Grosu, sau fostul ministru al Muncii, în prezent deputatul PAS, Marcel Spatari, se numără printre potențialii candidați ai PAS, Perciun a răspuns: „Avem mai mulți candidați la care ne gândim la această etapă”.

La întrebarea prezentatoarei TV despre cum vor fi promovați candidații care, eventual, nu dețin în prezent funcții din care să fie foarte vizibili, vicepreședintele PAS a declarat: „Poate vor deține pe viitor unele funcții din care să fie mai vizibili. Poate sunt oameni care deja le dețin”.

***

Precizăm, articolul 80 din Constituție prevede că „nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al Republicii Moldova decât pentru cel mult două mandate consecutive”. În aceste condiții, având în vedere că Maia Sandu a exercitat deja două mandate consecutive – primul în perioada 2020–2024, iar al doilea început după realegerea din 2024 – aceasta nu mai poate candida la următoarele alegeri prezidențiale, care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în 2028.

Recent, Vasile Tofan a declarat că nu își dorește o carieră politică după ce își va încheia mandatul de prim-ministru. Oficialul a declarat că nu intenționează să își lanseze un partid politic și nici să candideze la următoarele alegeri prezidențiale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: