Partidul „ȘOR”

Tauber, după ce Curtea Constituțională a dat undă verde echipei lui Șor să participe la alegeri: „Sunt în șoc”

Deputata Marina Tauber, care candidează independent la funcția de primar al municipiului Bălți, a venit cu o reacție, după ce Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) a dat undă verde membrilor ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, să participe la alegeri. Tauber, care a condus și a ajuns în Parlament pe listele formațiunii politice scoase în afara legii, a salutat public decizia Înaltei Curți într-un live pe rețelele de socializare.

„Azi am constat o decizie istorică a CC, prin care a fost declarat neconstituțională legea PAS care interzicea echipei lui Ilan Șor să candideze la alegeri. Imaginați-vă o lume modernă în care îți este interzis să candidezi și să fii ales. Trebuie să recunosc că sunt în șoc. Într-un șoc plăcut. (…) Acum, dragi colegi, trebuie sa constatăm că binele învinge, încet cu încetul, răul. Asta s-a întâmplat azi. Acum și eu, și toți colegii noștri care își doresc, pot participa la alegeri”, a declarat Marina Tauber.

De menționat că judecătorii Curții Constituționale au declarat pe 3 octombrie neconstituțional articolul 16, alineat 2, litera (e) din Codul Electoral – propus și votat de PAS în Parlament. Așadar, membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” au acum dreptul să participe la alegerile din 5 noiembrie, precum și la cele care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia a fost luată în componența judecătorilor Nicolae Roșca, Domnica Manole, Liuba Șova, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcanu. Judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova au formulat opinii separate.

Amintim în acest context că deputații din formațiunea parlamentară PAS – partid aflat la guvernare, au votat pe 31 iulie, în lectura finală, proiectul de lege care prevedea privarea, a circa 600 de membrii din conducerea ex-Partidului „ȘOR” de dreptul de a candida la alegerile care vor fi organizate în Moldova în următorii cinci ani. Decizia parlamentarilor a venit după ce Curtea Constituțională a pronunțat, pe 19 iunie, curent, hotărârea prin care formațiunea politică, controlată și fondată de politicanul fugar Ilan Șor, a fost declarat neconstituțională.

Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul „Frauda Bancară”, a calificat atunci hotărârea Parlamentului drept „ilegală” și „neconstituțională”. La fel, oligarhul fugar a anunțat că va ataca decizia la Curtea Constituțională a Moldovei și, în funcție de rezultat, a dat de înțeles că este gata să-și facă dreptate, inclusiv, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Recent, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că autoritățile vor veni cu soluții „care au menirea să nu permită bandiților și exponenților Kremlinului să altereze procesul electoral din Republica Moldova”. „O să așteptăm decizia și în dependență de decizie o să întreprindem acțiunile pentru a securiza spațiul electoral al Republicii Moldova de bandiți”, a comunicat Grosu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: