VIDEO Tauber, scoasă de mascați din sala de judecată: „Eu nu-mi recunosc vina”
Full Article 2 minutes read

VIDEO Tauber, scoasă de mascați din sala de judecată: „Eu nu-mi recunosc vina”

Deputata Partidului„ Șor” Marina Tauber a fost scoasă de mascații CNA din sala de judecată, acolo unde judecătorii vor decide dacă își va petrece următoarele 30 de zile în arest. Ea a declarat că este nevinovată, iar probele prezentate de procurori „sunt de râsul găinilor”.

„Eu vina nu mi-o recunosc. Am luat cunoștință cu așa zisele materiale. Tot ce este scris aici sunt povești. Nu știu de cine sunt alcătuite, dar chiar e de râsul găinilor. Noi o demonstrăm nevinovăția noastră. În spatele acestor acțiuni stă dorința Maiei Sandu și PAS”, a declarat Tauber, în timp ce era condusă de mascații CNA.

Avocatul acesteia, Iulian Balan, a spus că demersul procurorilor este „neîntemeiat”.

„Din punctul nostru de vedere al apărării, demersul este unul neîntemeiat. Probele sunt speculative, fac trimitere la terțe persoane. Sunt alte persoane care se pretinde că au comis careva infracțiuni. Nicio probă prezentată azi, în niciun act nu este numele Marina Tauber”, a declarat avocatul.

Judecătorii au intrat în deliberări.

Parlamentara este acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a partidului pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

Președinta Republicii Moldova a comentat pe 21 iulie reținerea deputatei. În cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova, Maia Sandu a declarat că în sfârșit instituțiile au început „anchetarea fenomenului” cu privire la finanțarea netransparentă a partidelor politice din Moldova. Sandu a menționat că cei care sunt vizați „probabil că le este mai ușor să se victimizeze”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: