Evghenia Guțul/Facebook

Scandalul cu drapelul Găgăuziei. Dodon îi răspunde lui Guțul: „Tovarășa bașcan, telefonați-mă dacă aveți întrebări”

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a venit cu o reacție după ce bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, i-a reproșat public că PSRM nu și-a expus poziția referitor la faptul că în timpul unei ședințe cu premierul Dorin Recean la Primăria Vulcănești, care este condusă de socialistul Nicolai Posmac, nu a fost afișat drapelul autonomiei. Liderul PSRM i-a spus să-l telefoneze dacă vrea să discute subiectul respectiv, nu „să înceapă gălăgie”. El a adăugat că întrevederea cu Recean nu a fost pregătită de Nicolai Posmac, ci de reprezentanții prim-ministrului. Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii sale online „În direct cu Igor Dodon” din 21 martie.

„Ascultați, tovarășa bașcan al Găgăuziei. Aveți numărul meu de telefon. Noi comunicăm, am comunicat. Telefonați-mă dacă aveți întrebări. Pentru ce începeți această gălăgie? Înțeleg că v-au scris textul, probabil nu doreați, dar vi l-au scris și l-ați citit. Dar noi comunicăm. Știți că în Găgăuzia și Vulcănești situația nu este așa. Întâlnirea respectivă nu a fost pregătită de către primarul nostru din Vulcănești, ci de protocolul premierul Recean. Ei au pregătit steagurile. La ce bun această gălăgie. Reprezentanții PSRM din Găgăuzia sunt patrioți adevărați ai țării. Și patrioți ai Găgăuziei”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că, pe 20 februarie, prim-ministrul Dorin Recean a fost la Primăria Vulcănești, unde a avut o ședință de lucru cu reprezentanții instituției. Evenimentul a provocat un scandal pe motiv că în sala în care s-a desfășurat discuțiile nu a fost afișat steagul autonomiei găgăuze, fiind prezente doar drapelele Republicii Moldova și Uniunii Europene.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei Dmitri Constantinov, afiliat politicianului fugar Ilan Șor, l-a învinuit pe edilul localității Nicolae Posmac că „a decis să se ocupe de Găgăuzia prin metode banditești”, catalogând situația din jurul drapelului drept „o lovitură puternică”. Ivan Pania, consilier municipal din Comrat și reprezentant al Blocului „Victorie” – controlat de Șor, a menționat că Nicolai Posmac ar fi scos din sală drapelul la cererea protocolului premierului. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a respins acuzația. El a precizat că drapelul Găgăuziei este prezent pe clădirea primăriei, conform protocolului.

Ulterior, primarul de Vulcănești, Nicolai Posmac, a declarat că încăperea a fost pregătită de reprezentanții Cancelariei de Stat, iar el nu a îndepărtat de acolo drapelul autonomiei. Acesta a menționat că în spatele campaniei care ar fi îndreptată împotriva sa s-ar afla conducerea Găgăuziei – afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, căreia nu i-ar conveni că acesta colaborează cu autoritățile centrale.

Pe 10 martie, un grup de persoane a protestat la Primăria Vulcănești. Manifestanții au solicitat demisia primarului localității în legătură cu incidentul respectiv.

Iar pe 20 martie, Evghenia Guțul a publicat un mesaj în care l-a acuzat pe edil de „acțiuni ilegale și ofensatoare”. Guvernatoarea s-a arătat nemulțumită de faptul că PSRM încă nu a comentat incidentul, solicitându-i totodată lui Igor Dodon, în calitate de lider al partidului, să exprime „clar” poziția formațiunii.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: