Poliția de Frontieră Română

Țigări de contrabandă de peste €1 400 000 urmau să ajungă în Moldova. Au fost capturate de polițiștii de frontieră din România, la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră din România au depistat într-un camion, condus de un cetățean român, țigări de contrabandă în valoare de 1 456 000 de euro. Cazul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, pe sensul de intrare în România. Țigările urmau să ajungă în Republica Moldova. Informațiile au fost confirmate de Poliția de Frontieră Română, într-un comunicat din 27 noiembrie.

Românul în vârstă de 45 de ani s-a prezentat la PTF Nădlac II – judeţul Arad pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Conform documentelor însoțitoare ale mărfii, autocamionul circula pe ruta Germania – Republica Moldova, fiind încărcat cu hârtie.

În timpul controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, cantitatea totală de 1 120 de baxuri de țigări, în valoare totală de 7 280 000 de lei românești (1 456 000 euro).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Potrivit informațiilor, în prezent, oamenii legii din țara vecină efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii dedeținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Țigări de contrabandă de peste €1 400 000 urmau să ajungă în Moldova. Au fost capturate de polițiștii de frontieră din România, la intrarea în țară

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Chișinău are un nou arhitect-șef. Cine este Eugenia Liubomeiscaia

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou – Eugenia Liubomeiscaia. Aceasta va exercita interimatul funcției, prin dispoziția semnată de primarul Ion Ceban, după numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimar al capitalei, scrie IPN.

Potrivit sursei citate, Eugenia Liubomeiscaia are aproximativ 40 de ani de experiență în domeniu și a condus până acum Direcția autorizarea proiectării din cadrul DGAURF.

Potrivit sursei citate, Eugenia Liubomeiscaia are aproximativ 40 de ani de experiență în domeniu și, până la numire, a condus Direcția autorizarea proiectării din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare.

Aceasta exercită interimatul funcției începând cu 20 iunie.

Amintim că Svetlana Dogotaru a fost aleasă viceprimar al municipiului Chișinău pe 29 mai, în locul Irinei Gutnic, cu votul a 27 de consilieri municipali, la propunerea primarului Ion Ceban.

Înainte de vot, fracțiunea PAS a părăsit ședința Consiliului Municipal Chișinău, iar ulterior a calificat desemnarea drept „ilegală”. Reprezentanții formațiunii au susținut că nu poate fi numit un nou viceprimar înainte ca fostul viceprimar să fie eliberat oficial din funcție.

În replică, Ion Ceban a declarat că Irina Gutnic „a fost numită prin dispoziție și a fost eliberată tot prin dispoziție”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: