Tiraspolul se adresează direct către Grosu: cere Parlamentului să renunțe la încasarea TVA de la companiile din Transnistria

Organul legislativ nerecunoscut de la Tiraspol a adoptat o adresare către președintele Parlamentului, Igor Grosu, în care solicită renunțarea la inițiativa care prevedere încasarea TVA-ului și accizelor de la companiile din regiunea transnistreană. Pretinșii „deputați” susțin că implementarea măsurilor va duce la deteriorarea situație socio-economice și va provoca o „criză umanitară” în stânga Nistrului.

Organul legislativ local „îngrijorat” de inițiativa Parlamentului privind eliminarea facilităților fiscale la import pentru companiile din regiunea transnistreană.

Aceste acțiuni distructive sunt întreprinse pe fondul lipsei unei interacțiuni durabile între părțile implicate în procesul de reglementare, atât la nivelul reprezentanților împuterniciți, cât și la nivel parlamentar, ceea ce limitează considerabil posibilitatea de a lua în considerare realitățile obiective și de a elabora soluții coordonate și echilibrate. (…) Situația actuală este agravată de contextul internațional instabil, care generează riscuri suplimentare financiare, comerciale și logistice pentru majoritatea sectoarelor economiei naționale. În aceste condiții, introducerea de către partea moldovenească a unor sarcini suplimentare va duce inevitabil la creșterea prețurilor de consum, la agravarea proceselor inflaționiste, la prăbușirea proceselor de producție și va provoca, în mod inevitabil, o deteriorare critică a situației socio-economice a cetățenilor și o criză umanitară în Transnistria”, se arată în adresare.

Astfel, organul nerecunoscut de la Tiraspol a solicitat renunțarea la introducerea inițiativei respective.

Amintim că autoritățile de le Chișinăul au anunțat că vor crea un Fond special de convergență pentru implementarea unor proiecte pe malul stâng al Nistrului. Fondul va fi alimentat, printre altele, din încasarea TVA și a accizelor de la antreprenorii din regiunea transnistreană. Un grup de deputați PAS, în frunte cu președintele Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian, a elaborat și înregistrat recent un proiect de lege în acest sens.

De menționat că importul de mărfuri este supus în Republica Moldova mai multor tipuri de taxe: taxe vamale, TVA și accize (pentru mărfurile accizabile). Transnistria nu plătea aceste taxe în bugetul Moldovei. În 2024, autoritățile Republicii Moldova au modificat Codul Vamal, obligând regiunea transnistreană să plătească taxe vamale în bugetul de stat. Conform actualului proiect de lege înregistrat de PAS, Chișinăul anulează facilitățile rămase și obligă antreprenorii din Transnistria să plătească, de asemenea, TVA și accize pentru importul de mărfuri.

NewsMaker a explicat AICI cum va funcționa fondul, ce spune Tiraspolul despre această inițiativă și dacă acesta va contribui la apropierea celor două maluri și la reintegrarea Moldovei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: