Topală s-a întâlnit cu criticii reformei învățământului superior, care au protestat în fața Guvernului
Full Article 3 minutes read

Topală s-a întâlnit cu criticii reformei învățământului superior, care au protestat în fața Guvernului

Ministrul Anatolie Topală s-a întâlnit pe 7 iulie cu protestatarii care au criticat reforma care prevede comasarea mai multor instituții de învățământ superior, anunță Ministerul Educației și Cercetării în seara de 7 iulie.

La întâlnire au fost prezenți Virgiliu Morei, președintele sindicatului Universității Agrare de Stat din Moldova și Oleg Chihai, președintele sindicatului „Știința” al Federației Sindicale a Educației și Științei.

Potrivit MEC, în cadrul discuției, reprezentanții protestatarilor au subliniat că susțin procesul de modernizare a instituțiilor de învățământ superior și de cercetare, reforma fiind necesară demult, divergențe existând asupra modului practic de realizare a acesteia. Menționând că doresc un dialog constructiv, liderii sindicali au înaintat în scris revendicările și solicitările lor, printre care exprimarea dezacordului cu privire la restructurarea Universității Agrare de Stat din Moldova și a institutelor de cercetare.

Ministrul a subliniat că în acest moment doar unul din trei studenți ai universității studiază o specialitate legată de agronomie, restul fiind școlarizați la drept și științe economice. Consecința acestui fapt este că universitatea nu are viabilitate în situația în care ar școlariza studenți doar la specializări agricole, fapt confirmat de conducerea universității în precedentele întâlniri de lucru. Oficialul a precizat că vor fi analizate toate revendicările, iar în cazul în care vor fi constatate aspecte care ar necesita discuții suplimentare, ar putea fi stabilite alte întrevederi cu reprezentanții instituțiilor respective.

Unul din punctele de divergență ar fi fost legat de reproșul reprezentanților sindicatului referitor la comunicarea deficitară a reformei. Ministrul a subliniat că înainte de anunțarea inițiativei de restructurare a sistemului de învățământ superior și de cercetare a avut întâlniri cu conducerea universităților și a instituțiilor de cercetare respective, finalizate cu invitații la discuții ulterioare.

Discuții ar fi avut loc în perioada 27 iunie – 7 iulie 2022. Ministrul Anatolie Topală a mai subliniat că proiectul hotărârii este momentan în dezbatere publică, proces care se realizează în conformitate cu cerințele legale cu privire la asigurarea transparenței actelor normative, urmând a fi luate în considerare toate propunerile menite să asigure o mai bună educație a tinerilor din țară.

Amintim că Sindicatul Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM) a organizat în dimineața de 7 iulie un protest în fața Guvernului. Manifestația a avut loc în semn de dezacord cu reforma învățământului superior, care prevede că UASM ar urma să fuzioneze cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM).

Potrivit datelor oficiale, în prezent, în cadrul UASM sunt înmatriculați mai mulți studenți la economie și drept decât la științe agricole. Mai mult, 60% dintre studenți studiază la frecvență redusă.

În prezent, la UASM sunt încadrați 672 de studenți la facultatea de Științe Agricole, cu 300 mai puțin decât la facultatea de Științe economice.

Reforma universitară presupune integrarea în cadrul funcțional al patru universități alte cinci universități. Astfel, din numărul total de 16 universități publice, vor rămâne să activeze 11 universități publice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: