Tot mai mulți își cumpără poliță medicală: cifra înregistrată în Moldova în primele trei luni din 2024 
Full Article 3 minutes read

Tot mai mulți își cumpără poliță medicală: cifra înregistrată în Moldova în primele trei luni din 2024 

Tot mai mulți moldoveni își procură poliță medicală. În primele trei luni din 2024, peste 150 de mii de persoane și-au cumpărat prima de asigurare. În creștere cu aproximativ 58 de mii de persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023. 

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a raportat că numărul persoanelor care se asigură în mod individual este în creștere și că peste 150 de mii de persoane au achitat în primele 3 luni ale anului curent polița de asigurare în sumă fixă.

Această cifră este în creștere cu aproximativ 58 de mii faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulți dintre plătitori, peste 74 de mii, au achitat prima în mărime de 2028 de lei. Este vorba despre fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nici asiguraţi de Guvern etc. Alte circa 70 de mii de persoane, proprietari de teren agricol, au plătit prima în valoare de 1014 lei. În acelaşi timp, în jur de 4600 de cetăţeni care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, au achitat prima de asigurare în mărime de 1622 de lei, iar cca 1500 de persoane au plătit pentru asigurarea medicală câte 4056 de lei”, au precizat reprezentanții CNAM.

Potrivit Companiei, în primele 3 luni din 2024, s-au acumulat în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din achitarea poliței peste 221 de milioane de lei, mai mult cu aproape 60 de milioane comparativ cu perioada similară a anului 2023.

***

În anul 2024, valoarea poliței medicale rămâne neschimbată. Aceasta constituie 12 636 de lei. Totuși, persoanele care au achitat polița de asigurare până pe data de 31 martie au beneficiat de un preț redus. După data de 31 martie, oricare dintre persoanele care achită polița va trebui să plătească valoarea deplină de 12 636 de lei. La aceasta se adaugă penalitățile, care constituie 12 lei și 64 de bani pentru fiecare zi de întârziere.

Reprezentanții CNAM au subliniat că dacă polița va fi achitată în luna iulie, o persoană va trebui să plătească aproape 14 mii de lei. Totodată, aceasta este oricum valabilă până în luna ianuarie a anului viitor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: