parlament.md

„Transparența decizională – afectată în proporție de 45%”. Promo-LEX, despre ultima ședință a Parlamentului 

Promo-LEX a monitorizat ședința Parlamentului din 30-31 martie. Asociația declară că ordinea de zi a ședinței a fost modificată în proporție de 545%, „influențând nefavorabil transparența procesului legislativ”. Cu privire la punerea în aplicarea a unui nou sistem electronic de vot, Promo-LEX a observat că rezultatul votului este publicat pe pagina web a legislativului „într-un format neprietenos publicului larg”. Asociația mai spune că în ședință „transparența decizională a fost afectată în proporție de 45% sau în cazul a 13 proiecte votate”. 

Asociația declară că ordinea de zi a ședinței a fost modificată în proporție de 545%, raportat la numărul subiectelor incluse inițial. În opinia Promo-LEX, aceasta influențează nefavorabil transparența și previzibilitatea procesului legislativ.

Toate propunerile acceptate de modificare a ordinii de zi au fost înaintate de deputații PAS. Iar cele 8 propuneri înaintate de opoziție (BCS), inclusiv de audiere în plen a prim-ministrului Dorin Recean, nu au întrunit numărul necesar de voturi”, precizează Asociația.

După aproape 2 ore de dezbateri, majoritatea parlamentară a prelungit pentru a 7-a oară consecutiv starea de urgență, în contextul invaziei militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Promo-LEX amintește că în privința ultimelor 2 hotărâri ale Parlamentului de prelungire a stării de urgență a fost solicitată verificarea controlului de constituționalitate, însă examinarea a fost sistată de Curtea Constituțională din cauza înregistrării parității de voturi. „Astfel, hotărârile respective sunt prezumate a fi constituționale”, susține Asociația.

La ședința din 31 martie 2023, Parlamentul a pus în aplicare un nou sistem electronic de vot.

Promo-LEX observă că rezultatul votului este publicat pe pagina web a legislativului într-un format neprietenos publicului larg și care nu permite analiza și prelucrarea optimă a datelor”, se arată în declarația Asociației. Astfel, Promo-LEX vorbește despre „necesitatea și importanța accesului la date deschise despre activitatea Parlamentului care să fie disponibile în mod liber, fără restricții sau mecanisme de control pentru utilizare și prelucrare”.

Asociația mai spune că după o îmbunătățire esențială a transparenței decizionale în cadrul precedentei ședințe din 16-17 martie, se remarcă un nou regres.

În ședința curentă, transparența decizională a fost afectată în proporție de 45% sau în cazul a 13 proiecte votate în cadrul ședinței. Și de această dată au fost publicate toate rapoartele sau corapoartele comisiilor permanente. În schimb, transparența decizională a fost afectată în cazul a 12 proiecte prin faptul că nu au fost solicitate, acordate sau publicate actele aferente proiectelor”, comunică Asociația.

Promo-LEX precizează că în cazul a 3 proiecte de legi nu a fost respectat termenul legal, de cel puțin 10 zile lucrătoare, pentru prezentarea recomandărilor părților interesate.

În cazul a 2 din cele 13 proiecte ale căror transparență decizională a fost afectată s-a solicitat examinarea în mod prioritar, acestea fiind înregistrate de Guvern și de un grup de deputați PAS. În cazul proiectului înaintat de deputați ai majorității parlamentare nu este clar temeiul legal, dar și motivul acordării regimului de prioritate”, comunică Asociația.

Promo-LEX mai observă că în cazul a 3 proiecte de lege a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 30 de zile după primirea proiectului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Scandalul cu ex-mitropolitul Petru al Basarabiei: cum comentează ministrul Culturii

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, califică drept „regretabil” scandalul din jurul Mitropoliei Basarabiei care a dus la retragerea din funcție a lui Petru Păduraru. Oficialul susține că situația afectează atât imaginea Mitropoliei, cât și a bisericii în ansamblu, mai ales în lipsa unor explicații publice urmare a acuzațiile apărute în spațiul public.

„Nu aș vrea să comentez. Acest lucru cred că ține de Patriarhia Română și Mitropolia Basarabiei. E regretabil ce s-a întâmplat. Până la urmă, Înaltpreasfinția Sa a plecat. Cred că asta contează. Urmează să vedem ce va fi mai departe. Dar, cu siguranță, e un lucru care afectează foarte mult imaginea atât a Bisericii Ortodoxe Române, cât și, în general, a bisericii”, a declarat Cristian Jardan.

Ministrul a precizat că nu cunoaște dacă există vreo anchetă în legătură cu informațiile apărute în spațiul public. Jardan a amintit în acest context că, conform Constituției, Biserica este separată de stat.  

Oficialul consideră că situația creată nu avantajează biserica și că lipsa unor clarificări publice afectează imaginea acesteia: „Este o situație care nu avantajează deloc mai ales Mitropolia Basarabiei”.

Totodată, ministrul Culturii a mai menționat că autoritățile de la Chișinău își doresc să mențină un dialog instituțional constructiv cu viitoarea conducere a Mitropoliei Basarabiei, fără a interveni în procesele interne ale acesteia.

„Tot ce mi-aș dori este să existe un dialog, să avem parte de un partener de dialog bun, adecvat, corect. Noi suntem separați. Biserica este separată de stat. Nu dorim să ne implicăm în întrebările bisericești, dar, bineînțeles, vrem să avem un dialog bun, mai ales că ne așteaptă o perioadă probabil lungă de timp, dar foarte încordată și foarte delicată, când va trebui să acționăm cu înțelepciune atât noi, autorităților, cât și cultele”, a conchis ministrul Cristian Jardan.

Amintim că, la sfârșitul lunii mai, Mitropolia Basarabiei a anunțat retragerea din funcție a mitropolitului Petru. Instituția a invocat oficial motive de vârstă și de sănătate. La scurt timp după acest anunț, în spațiul public au apărut imagini video cu caracter sexual în care ar apărea mitropolitul alături de un alt bărbat. Apariția imaginilor a generat un val de reacții, dar și speculații în spațiul public privind o posibilă legătură între difuzarea acestora și decizia de retragere.

Contactați anterior de NewsMaker, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au declarat că demisia mitropolitului Petru este determinată în primul rând de vârsta și starea sa de sănătate. Totodată, aceștia au precizat că instituția va avea o poziție oficială privind autenticitatea imaginilor doar după o eventuală confirmare a acestora.

Pe 3 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat demisia mitropolitului Basarabiei, Petru, din funcție. Ședința a fost prezidată de patriarhul Daniel. Tot atunci, Patriarhia Română a anunțat că Sinodul începe „imediat” demersurile statutare pentru pregătirea alegerii unui nou arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și exarh al Plaiurilor.

NewsMaker a solicitat anterior un comentariu de la Patriarhia Română pe marginea scandalului din jurul Mitropoliei Basarabiei, însă deocamdată nu am primit un răspuns.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: