topgir.com.ua/imagine-simbol

Transporta la Chișinău patru adolescente, iar fiul său „le ajuta” să se prostitueze. Ce pedeapsă a primit un taximetrist

Un taximetrist a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de copii. Bărbatul transporta, în Chișinău, patru adolescente care ofereau servicii sexuale puse la cale de fiul său. Informațiile au fost confirmate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), într-un comunicat din 12 decembrie.

Potrivit PCCOCS, taximetristul a fost trimis pe banca acuzaților pentru serviciile de transportare, în Chișinău, a patru adolescente care prestau servicii sexuale, sub patronajul ilegal al fiului său, în perioada septembrie-decembrie 2021. În aprilie 2022, procurorii anunțaseră și despre condamnarea fiului care atunci avea vârsta de 21 de ani la 12 ani închisoare. Spre deosebire de tată, fiul și-a recunoscut vinovăția pentru organizarea prestării serviciilor sexuale de către cinci adolescente cu vârste între 16 și 17 ani originare din sau domiciliate în Chișinău, Căușeni, Ștefan-Vodă și Ungheni.

Majoritatea adolescentelor făceau parte din familii incomplete, cu nevoi financiare, fără supraveghere părintească (o adolescentă locuia anterior într-un Centru de Plasament), iar una din ele a și fost exmatriculată din școală, din cauza absențelor nemotivate. Din serviciile sexuale prestate clienților acestora le revenea 50% din venit, iar din această sumă, acestea îi achitau taximetristului inculpat și 100 lei per călătorie”, se arată în comunicat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Slusari califică drept fals un audio în care ar discuta cu șeful interimar al Energocom despre un „câștig” din majorarea tarifelor la gaz

O înregistrare audio publicată pe TikTok, despre care se afirmă că surprinde o discuție între directorul general interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, și Alexandru Slusari, care în iulie și-a anunțat demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al companiei, a fost calificată drept falsă de Slusari. Acesta susține că înregistrarea, în care se vorbește despre majorarea tarifelor la gaz, a fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Pagina de TikTok care a publicat înregistrarea audio, în care discuțiile sunt în limba rusă, a menționat că aceasta „explică de ce Slusari a plecat din companie”. În înregistrare, persoana despre care se afirmă că ar fi Slusari spune că este „o exagerare” majorarea tarifelor la un asemenea nivel. Cealaltă persoană afirmă că și Slusari ar avea de câștigat din această situație. Ca răspuns, persoana despre care se susține că ar fi Slusari spune: „Dacă ar fi cumva mai cu acuratețe, desigur (…), însă trebuie știută măsura”.

În reacție, Alexandru Slusari a declarat că nu a avut o asemenea discuție cu directorul interimar al Energocom și a susținut că înregistrarea audio a fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale. „Timp de 3 ani de activitate la Energocom eu niciodată nu am discutat acolo cu nimeni în limbă rusă. Acest lucru poate confirma orice persoană din Consiliu și din angajații companiei. Nu a fost nicio persoana de acolo, care ar fi adresată la mine per tu”, a adăugat Slusari.

El a recunoscut că, de-a lungul anului, a avut discuții telefonice cu directorul interimar al Energocom, însă înregistrarea difuzată pe rețelele de socializare „nu conține niciun cuvânt de adevăr”.

„În ziua de 15 iulie eu am avut câteva discuții telefonice cu domnul Buzatu și am vorbit public despre ele. Prima a fost la 14.01 și noi am discutat subiectul, legat de atacuri false în adresa companiei, inclusiv despre salarii. (…) De la 17.04 am avut trei discuții telefonice cu directorul interimar, în care am aflat despre intenția majorării tarifelor și am încercat să opresc acest dezmăț, anticipând foarte bine ce urmează. Apropo, am încercat și prin mesaje către mai mulți politicieni. Evident că aberația de 27 secunde, difuzată azi pe rețelele sociale, nu conține nici un cuvânt de adevăr. (…) Tot ce auziți în această așa zisă discuția telefonică este minciună”, a conchis Slusari.

În contextul înregistrării audio, NewsMaker a solicitat o reacție din partea reprezentanților Energocom.

***

Amintim că, în seara zilei de 15 iulie, compania Energocom a anunțat că a depus la ANRE o cerere prin care solicită majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali. Compania a propus o creștere de peste 6,5 lei pentru un metru cub. Detalii AICI.

Pe 16 iulie, Alexandru Slusari a anunțat că își va depune demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al Energocom, din partea societății civile. El a precizat că a luat această decizie în semn de dezacord cu solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gaze. Detalii AICI.

În contextul tarifului la gaz, amintim că, pe 22 iulie, ANRE a propus spre consultări propriul proiect de decizie. Agenția a redus cu doar câțiva bani solicitarea Energocom și a propus o majorare de 5,88 lei pentru un metru cub, față de tariful actual. Dacă proiectul va fi aprobat, cetățenii ar putea achita 20,30 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumat. În prezent, consumatorii achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: