Андрей Мардарь / NewsMaker

Trei deputați au anunțat că s-au vaccinat în România împotriva COVID-19. Despre cine este vorba

Deputații Octavian Țîcu, Iurie Reniță și Andrian Candu s-au vaccinat în România împotriva COVID-19. Informații în acest sens au fost publicate pe paginile de Facebook ale deputaților. 

„Am primit vaccinul AstraZeneca. Vă îndemn și pe voi să vă înregistrați în România, pentru că într-o țară unde Guvern nu avem, Președinte de parcă nici n-am avea, iar Parlament deocamdată mai avem este mult prea naiv să crezi că ne vom găsi loc printre deputați, primari, funcționari, vorba clasicului – autentici, care sar rândul și lasă pensionarii nevaccinați pentru a se imuniza pe sine”, a declarat Andrian Candu.

 

⏺ Am citit atent planul de imunizare și am constatat că nu prea există un plan.
⏺ Am căutat unde aș putea să mă înscriu…

Publicată de Andrian Candu pe Miercuri, 31 martie 2021

Deputatul Octavian Țîcu a menționat în cadrul unei conferințe de presă că a fost în România și s-a vaccinat.

„M-am vaccinat și eu ca tot românul, acolo unde se cuvine, pentru că în condițiile de faliment a sistemului medical și guvernamental al Republicii Moldova nu am așteptat să-mi vină rândul. M-am înregistrat și m-am vaccinat la Iași”, a spus Țîcu.

„Vaccinul Pfizer-BIONTech de la Iași este cel mai eficient remediu pentru anticipatele parlamentare de la Chișinău”, a scris deputatul Iurie Reniță.

 

Vaccinul Pfizer-BIONTech de la Iași este cel mai eficient remediu pentru anticipatele parlamentare de la Chișinău.
La treabă, dragi prieteni! ????̦?́?, ????̂???!

Publicată de Iurie Reniță pe Marţi, 30 martie 2021

Amintim că pe 31 martie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a anunțat trecerea la etapa a doua de vaccinare. Eligibile pentru această etapă sunt persoanele cu vârsta de peste 60 de ani și cele cu comorbidități.

Recent, Republica Moldova a primit din partea României un lot de 50 400 de doze de vaccin AstraZeneca. La începutul lunii martie, țara noastră a recepționat 14 400 de doze de AstraZeneca și 24 570 de doze Pfizer în cadrul mecanismului COVAX. Recent, șefa statului a anunțat că Republica Moldova va primi alte 100 620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma COVAX, care vor ajunge în țară până la sfârșitul lunii iunie.

Din 2 martie până în dimineața de 1 aprilie, în Moldova au fost imunizați circa 40 de mii de oameni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Al doilea zbor neautorizat într-o singură zi, detectat în spațiul aerian al Moldovei⚡️⚡️⚡️

Un nou zbor neautorizat a fost detectat în spațiul aerian al Republicii Moldova în seara de 7 octombrie, anunță Ministerul Apărării. Este al doilea incident de acest fel înregistrat în aceeași zi, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei.

Potrivit instituției, zborul a fost detectat la ora 20:04, în zona localității Pervomaisc. Un minut mai târziu, la ora 20:05, a părăsit spațiul aerian național în direcția localității Limanske, din regiunea Odesa, Ucraina.

Ministerul Apărării precizează că Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim, Ucraina a fost supusă unui atac masiv astăzi, cu drone și rachete. Doar în Prîlukî, regiunea Cernigov, cel puțin 18 persoane și-au pierdut viața, inclusiv patru copii, trei dintre care aveau doar un anișor, după ce o rachetă rusească a lovit un bloc de locuințe. Salvatorii continuă să caute oameni sub dărâmături, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. În urma atacului, alte cel puțin 50 au fost rănite.

Pe lângă Prîlukî, au fost lovite și Kievul, Dnipro, Zaporojie, Kremenciuk și Odesa. Pe lângă clădirile de locuit, au fost afectate obiective industriale și de transport. Potrivit informațiilor preliminare, în urma atacurilor, cel puțin 25 de persoane au murit în total.

În regiunea Odesa, două drone au lovit șoseaua spre Maiaki, care duce către frontiera cu Republica Moldova, la punctul de trecere Palanca. Imagini cu cele două lovituri au fost publicate de „Политика Страны”. Detalii – AICI.

Precizăm, procurorii din Moldova au inițiat, până în prezent, 30 de cauze penale legate de survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Până în prezent, nicio persoană nu a fost recunoscută în calitate de bănuit sau învinuit. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: