Fostul președinte al Republicii Moldova și actualul lider al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, l-a felicitat și în 2026 pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia zilei sale de naștere. În mesajul său de felicitare, Dodon a menționat că „Moldova și Rusia sunt unite de pagini comune de istorie” și că „mulți dintre cetățenii noștri văd în continuare Federația Rusă drept un prieten”. De asemenea, Dodon i-a transmis că „moldovenii își doresc pace și cooperare, nu confruntare”. De precizat că Dodon i-a adresat felicitări lui Putin și anterior, inclusiv până în 2022, precum și în fiecare an de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
„Îl felicit pe președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, cu ocazia zilei de naștere. Moldova și Rusia sunt unite de pagini comune de istorie, prin valori culturale și spiritual-morale. În pofida circumstanțelor politice dificile și a politicii neprietenoase a actualelor autorități ale Republicii Moldova, mulți dintre cetățenii noștri văd în continuare Federația Rusă drept un partener strategic și un prieten. Moldovenii își doresc pace și cooperare, nu confruntare. Sunt convins că, în viitor, relațiile dintre Moldova și Rusia vor putea reveni la un nivel demn – în interesul statelor și cetățenilor noștri. Cu ocazia zilei de naștere, vă doresc, stimate Vladimir Vladimirovici, multă sănătate, putere, bunăstare și succes”, a scris Dodon pe o rețea de socializare, în ziua în care președintele rus împlinește 74 de ani.
Menționăm că, în februarie 2022, armata rusă – la ordinul lui Putin – a invadat Ucraina. În 2023, Curtea Penală Internațională, cu sediul la Haga, a emis mandat internațional de arest pe numele președintelui rus Vladimir Putin, pentru deportarea ilegală de copii din Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova l-a convocat în repetate rânduri pe ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, pentru a-și exprima protestul față de căderea unor drone pe teritoriul țării. În februarie 2025, de exemplu, Chișinăul i-a prezentat fragmente ale unor drone pe care era inscripția Gheran-2, însă Ozerov a pus la îndoială originea lor rusă, invocând posibilitatea unor provocări. Detalii AICI. În august 2026, președinta Maia Sandu a declarat că unele drone ajung din întâmplare în Moldova, iar altele „pentru că sunt trimise”. Detalii AICI. În septembrie 2026, Ozerov nu a exclus că „unele dintre dronele” care survolează teritoriul Moldovei ar putea fi rusești. Detalii AICI. Ultima dată, Ozerov a fost convocat de Chișinău pe 3 octombrie, după ce cinci drone și rachete au survolat spațiul aerian și au explodat în apropierea unor localități din patru raioane. În aceeași zi, a fost detectat încă un zbor neautorizat, al șaselea, însă aparatul a părăsit teritoriul la scurt timp.
Războiul din statul vecin a obligat conducerea Moldovei să se gândească la propria securitate, nu doar din punct de vedere politic, ci și din punct de vedere al apărării. Anterior, Guvernul de la Chișinău a revizuit și aprobat Strategia Națională de Apărare pentru următorii 10 ani. Strategia enumeră amenințările la adresa securității Moldovei. Una dintre ele este războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în special posibila extindere a operațiunilor militare în regiunea Odesa. O altă amenințare sunt atacurile hibride din partea Rusiei. O amenințare reprezintă forțele militare ale Federației Ruse staționate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, precum și formațiunile armate ale regimului neconstituțional din regiunea transnistreană. Detalii AICI.