Trei adolescenți din Taraclia vor ajunge pe banca acuzaților. Riscă până la 12 ani de închisoare pentru violarea fostei colege de clasă
Full Article 2 minutes read

Trei adolescenți din Taraclia vor ajunge pe banca acuzaților. Riscă până la 12 ani de închisoare pentru violarea fostei colege de clasă

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și i-a trimis pe banca acuzaților pe trei adolescenți acuzați că, în noaptea  de 15 spre 16 martie 2020, ar fi abuzat sexual o fostă colegă de clasă, anunță reprezentanții instituției într-un comunicat publicat pe 4 iunie.

Victima ar fi fost ademenită de către inculpați, iar după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, au profitat de imposibilitatea fetei de a se apăra și de a-și exprima voința și au violat-o.

Reamintim că acest dosar a fost inițial investigat de Inspectoratul de Poliție Taraclia și Procuratura raionului Taraclia. Ulterior, la 25 martie, dosarul a fost retras din procedură și transmis în gestiunea Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea procurorilor PCCOCS. Concomitent, pe dosar a fost format un grup de urmărire penală, care inlude și angajați ai organelor de drept din Taraclia. În condițiile celor stabilite și în vederea asigurării efectuării urmăririi penale fără impedimente, s-a decis reținerea și ulterior arestarea persoanelor implicate în comiterea faptei, măsură care a rămas în vigoare până la moment.

În rezultatul obținerii și analizei tuturor probelor pe dosar, inclusiv a expertizelor medico-legale, informatice, biologice și psihologice, precum și a depozițiilor unui cerc larg de persoane, dar și prin coroborarea lor, a devenit posibilă punerea făptașilor sub învinuire pe două capete de acuzare: viol și satisfacerea poftei sexuale în forme perverse.

În cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată în instanța de judecată, făptașii riscă de la 5 la 12 ani închisoare.

Competența de examinare a faptelor îi revine Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, unde a și fost expediat dosarul.

Adolescenta a beneficiat de îngrijiri medicale și asistență psihologică pentru reducerea riscului revictimizării acesteia.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: