Ucraina a explicat de ce a refuzat să negocieze cu Rusia

Autoritățile ucrainene au confirmat că au refuzat să negocieze cu Rusia. Aleksey Arestovich, consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei într-un comentariu pentru Strana.ua a numit condițiile părții ruse „prea obscure”. 

„Tocmai am aflat că Ucraina a refuzat să negocieze. Pentru că condițiile, pe care partea rusă le-a transmis prin intermediari, nu ne mulțumesc. A fost o încercare de a ne forța să ne predăm. Noi i-am semnalat că un posibil tratat de pace este posibil în condițiile Kievului, nu Moscovei”, a declarat consilierul.

El nu a spus ce exact a propus Rusia, dar a declarat că aceștia sunt „prea obraznici”.

Totodată, Arestovich a avertizat că astăzi vor fi lupte în Ucraina, în special la Kiev. Cu toate acestea, în opinie sa, luptele s-ar fi întâmplat oricum chiar dacă Ucraina nu ar fi respins propunerile Rusiei de negociere.

La Kremlin s-a anunțat că Ucraina refuză să negocieze. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. Potrivit lui Pescov, președintele rus Vladimir Putin a ordonat „să fie suspendată înaintarea trupelor ruse”, dar după „refuzul Kievului de a negocia” acțiunile au fost reluate.

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina.

Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit în ședință și a votat pentru instituirea stării de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile. În Moldova au ajuns deja câteva mii de persoane din Ucraina, care au fugit din calea războiului.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Celal Gunes/AA/picture alliance

SUA oferă o recompensă de până la $20 mln pentru informații despre programul nuclear al Iranului

Autoritățile de la Washington oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari și posibilitatea relocării în Statele Unite ale Americii în schimbul unor informații despre programul nuclear al Iranului. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Central al Forțelor Armate ale SUA (CENTCOM), vineri, 6 noiembrie, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Potrivit CENTCOM, oferta face parte din programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA. Recompensa este oferită pentru informații despre programul nuclear iranian, inclusiv despre instalațiile, echipamentele și persoanele implicate în dezvoltarea acestuia, printre care și membri ai comunității științifice.

Programul a fost lansat în 1984 și face parte dintr-un sistem guvernamental de recompense pentru informații care pot contribui la protejarea cetățenilor americani și a intereselor Statelor Unite ale Americii. Autoritățile nu au precizat în ce condiții informațiile furnizate ar putea fi recompensate cu suma maximă de 20 de milioane de dolari.

Acuzațiile la adresa Iranului

În anunțul privind recompensa, Departamentul de Stat a afirmat că Iranul nu și-a respectat obligațiile asumate în cadrul acordurilor de garanții cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Din acest motiv, agenția nu mai poate monitoriza în permanență producția și stocurile unor componente esențiale, precum centrifugele.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în repetate rânduri că armata americană a distrus practic în totalitate programul nuclear al Iranului.

„Dacă nu am fi atacat Iranul, astăzi nu ați mai fi avut Israelul. Dacă Iranul ar fi avut arme nucleare, le-ar fi folosit. Ar fi distrus întregul Orient Mijlociu”, a declarat Trump în seara zilei de 6 noiembrie, la West Palm Beach, în statul Florida, relatează Deutsche Welle.

Trump spune că Iranul vrea să încheie un acord

Totodată, președintele american a afirmat că Iranul își dorește încheierea conflictului, după ce economia și forțele sale armate ar fi fost grav afectate în cele opt luni de război.

„În prezent, purtăm negocieri cu ei. Își doresc foarte mult să ajungă la un acord”, a declarat Trump.

Mediatorii și-au intensificat eforturile diplomatice pentru a preveni reluarea luptelor. Pe 3 noiembrie, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că guvernul său continuă să caute o soluție diplomatică la criză.

La începutul acestei săptămâni, Trump a declarat că mai are de „rezolvat” una sau două ținte. Printre acestea a menționat așa-numitul munte Pickaxe, situat în centrul Iranului. Se presupune că acolo s-ar afla o instalație nucleară, însă autoritățile de la Teheran neagă acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: