Ucraina a impus reguli noi pentru persoanele care intră în țară. Cum puteți evita carantina?
Full Article 4 minutes read

Ucraina a impus reguli noi pentru persoanele care intră în țară. Cum puteți evita carantina?

Din 5 august, în Ucraina au intrat în vigoare reguli noi cu privire la traversarea frontierei, din cauza pericolului de răspândire a coronavirusului. Pe lângă rezultatul negativ la COVID-19, persoanele care vin în Ucraina vor trebui să se afle în carantină. Excepție vor face cei care vor prezenta certificatul de vaccinare. Cetățenii moldoveni care vor ajunge în Ucraina din Rusia sau India vor trebui să petreacă 14 zile în izolare, fără întrerupere.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean (cu excepția celor care sosesc din Federația Rusă și Republica India), prezentând la punctul de trecere a frontierei de stat următoarele documente (emise sau traduse în limba engleză, având ștampila umedă):

  • polița de asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină, care poate fi perfectată de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau online, aici: https://visitukraine.today/ru
  • certificatul medical (de vaccinare) emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea unui curs complet de vaccinare (ambele doze) contra COVID-19, cu vaccinurile recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.

Reguli pentru moldovenii care nu s-au vaccinat

În cazul în care cetățeanul Republicii Moldova NU deține certificatul de vaccinare, la punctele de trecere ucrainene se va prezenta unul din următoarele certificate:
  • rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) sau
  • al testării rapide pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuate cu 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei.
  • De asemenea, după traversarea frontierei pe direcția de intrare în Ucraina, cetățeanul RM va fi obligat să instaleze în telefonul său mobil aplicația serviciului electronic ucrainean „Acasă” și să se autoizoleze pe o perioadă de 10 zile, care începe după 72 de ore de la traversarea frontierei.
Aceste documente nu sunt necesare pentru copiii cu vârsta până la 12 ani, ei urmând să dispună doar de polița de asigurare medicală.
Pentru a evita autoizolarea, cetățeanul RM trebuie să efectueze pe teritoriul Ucrainei, în timp de 72 de ore de la traversarea frontierei, unul din cele două teste sus-menționate (PCR sau antigen), având rezultatul negativ. În cazul intrării în autoizolare, cetățeanul RM are posibilitatea de a ieși înaintea expirării celor 10 zile, prin efectuarea unuia din cele două teste sus-menționate (PCR sau antigen), având rezultatul negativ.

Reguli pentru moldovenii care vin în Ucraina din Rusia și India

Cetățenii Republicii Moldova sosiți din Federația Rusă și Republica India după data de 05.08.2021, care s-au aflat pe teritoriul acestor state mai mult de 7 zile în ultimele 14 zile, la intrare în Ucraina, vor fi impuși să se autoizoleze pe teritoriul ucrainean pe o durată de 14 zile, fără dreptul de sistare a acestei perioade de timp. Persoanele menționate urmează să instaleze și să activeze în telefonul său mobil aplicația serviciului electronic ucrainean „Acasă”. În cazul imposibilități sau refuzului instalării acestei aplicații persoana în cauză nu va fi admisă să intre în Ucraina. Exceptați de la autoizolare sunt persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani.

Unde puteți solicita ajutor

MAEIE și Ambasada se află în contact permanent cu autoritățile ucrainene în vederea identificării unui mecanism care ar asigura tranzitarea teritoriului ucrainean de către cetățenii moldoveni care traversează Ucraina spre/din Federația Rusă.

În cazul apariției unor situații dificile, puteți apela serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la numerele de tel.  +380-44-521-22-79 sau [email protected].

În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei:  + 38 068 384 2016 (activă 24/7).

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: