Ucraina anunță carantină în zilele de weekend. Câte cazuri noi au fost depistate?
Full Article 2 minutes read

Ucraina anunță carantină în zilele de weekend. Câte cazuri noi au fost depistate?

În Ucraina, va fi introdusă carantină în zilele de weekend. Doar magazinele alimentare, farmaciile, transportul, benzinăriile și farmaciile veterinare vor activa, a declarat ministrul ucrainean al Sănătății, Maxim Stepanov, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc pe 9 noiembrie, la Kiev.

„Vom propune o carantină strictă în weekend – de la 00:00 sâmbătă până la 00:00 luni, doar magazinele alimentare, farmaciile, transportul, benzinăriile și farmaciile veterinare vor funcționa în țară. Toate celelalte, în special, serviciile de catering vor funcționa doar pentru mâncare. Recomandăm închiderea centrelor comerciale și de divertisment și interzicerea organizării evenimentelor”, a spus el.

Decizia a fost luată după ce pe 9 noiembrie, în Ucraina au fost diagnosticate încă 8 687 de persoane cu COVID-19. De la începutul pandemiei și până acum, în Ucraina au fost confirmate 469018 de cazuri de COVID-19.

În același timp, aproape 22 de mii de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate astăzi în Rusia. Acesta este un nou record înregistrat până acum în Federația Rusă. De la începutul pandemiei, Rusia a înregistrat 1 796 132 cazuri de coronavirus.

Pe teritoriul României, până în ziua de azi au fost confirmate 306 991 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate, pe 9 noiembrie au fost înregistrate 3 240 cazuri noi.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: