airlive.com

UPDATE Un avion indonezian s-a prăbușit în mare, la scurt timp după decolare (VIDEO)

Un avion Boeing 737-500 care aparține companiei indoneziene Sriwijaya Air a dispărut de pe radare la scurt timp după decolare din orașul Jakarta și a căzut în mare, scrie CNN pe 9 ianuarie. Deocamdată nu au fost publicate informații cu privire la cauza producerii accidentului aviatic.

UPDATE Ministrul indonezian al Transporturilor a anunțat că la bordul avionului se aflau 50 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Printre aceștia erau 7 copii, inclusiv 3 bebeluși, scrie Novaya Gazeta.

Postul de televziune CNN scrie că aparatul de zbor s-a prăbușit în apropierea arhipelagului Thousand Islands. La fața locului au fost îndreptate trei nave de salvare. Pescarii au găsit mai multe fragmente din aeronavă, scrie Reuters cu trimitere la presa locală.

CNN Indonesia a confirmat că la fața locului au fost găsite fragmente din avion și urme de combustibil. Potrivit autorităților, în zona respectivă, adâncimea mării este de circa 15-20 de metri.

https://twitter.com/CNNIndonesia/status/1347881748755976194?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1347881748755976194%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fmeduza.io%2Ffeature%2F2021%2F01%2F09%2Fboeing-737-500-indoneziyskoy-kompanii-sriwijaya-air-razbilsya-posle-vyleta-iz-dzhakarty-glavnoe%3Ffromtg%3D1

Potrivit datelor Flightradar24, după patru minute de la decoalre, aeronava a început să piardă altitudine cu o viteză de 3 km pe minut.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Criza economică din regiunea transnistreană: Victor Gușan a donat €1,8 mln Primăriei Tiraspol

Cel mai mare om de afaceri din regiunea transnistreană, proprietarul holding-ului Sheriff, Victor Gușan, a transferat din contul său personal 35 de milioane de „ruble transnistrene” (aproape 1,8 milioane de euro) către primăria orașului Tiraspolului, în calitate de „ajutor caritabil”. Informația a fost raportată pe 1 iulie de postul local de televiziune TSV, care a mai menționat că, din cauza crizei energetice, orașul se confruntă cu dificultăți financiare serioase.

Televiziunea, citând primarul Tiraspolului, Ilona Turiaeva, a transmis că „banii vor fi folosiți în primul rând pentru rezolvarea problemelor gospodărești”.

Amintim că, anterior, autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene au recunoscut că situația economică este critică și nu au exclus un „colaps financiar și social” în regiune. Problema rămâne aceeași — volumele insuficente de gaz, care a dus la o scădere bruscă a producției și a bugetului local. NewsMaker a relatat ce se știe despre criza din regiune și care sunt prognozele pentru viitor (detalii – aici).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: