Un avocat, dat în urmărire, s-a predat oamenilor legii. Ar fi vorba despre un apropiat al lui Platon
Full Article 2 minutes read

Un avocat, dat în urmărire, s-a predat oamenilor legii. Ar fi vorba despre un apropiat al lui Platon

Un avocat din capitală, care era dat în urmărire internațională, a fost reţinut, aseară, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de spălare de bani şi sustragere în proporţii deosebit de mari. Potrivit unui comunicat publicat joi, 7 noiembrie, de Centrul Național Anticorupție, acesta s-a predat benevol. 

Serviciul de presă al CNA a precizat că avocatul este suspectat de faptul că, împreună cu anumite persoane interesate, ar fi trucat procedura de alegere a organelor de conducere a unei bănci. Scopul acestora era de a prelua controlul asupra unor acţionari, în vederea obținerii de beneficii materiale. Astfel, prin dobândirea ilicită a bunurilor altor persoane, acesta a cauzat daune în proporții deosebit de mari acționarilor băncii.

Procurorii anticorupţie au formulat două capete de acuzare în privinţa reţinutului, învinuindu-l de spălare de bani şi dobândire ilicită a bunurilor altei persoane. Acesta fost reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de puşcărie.

Portalul Mold-Street scrie că ar fi vorba despre Ion Dorogoi, care în 2013 ar fi făcut parte dintr-un grup de persoane afiliate omului de afaceri Veaceslav Platon. Aceștia ar fi participat la atacul raider asupra acționarilor Moldova Agroindbank. Atacul s-a finalizat cu preluarea controlului asupra unor pachete importante de acțiuni ale băncii, de către firme și persoane în spatele cărora s-ar fi aflat Veaceslav Platon.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: