Un bărbat de 54 de ani a fost lovit mortal de o mașină, la Vadul lui Vodă. La volan era un angajat al MAI

Un bărbat de 54 de ani, care traversa strada regulamentar, a fost lovit mortal de o mașină, la Vadul lui Vodă. Accidentul s-a produs în seara de 14 septembrie, în jurul orei 20:00.

Potrivit ofițerului de presă al poliției capitalei Svetlana Scripnic, un automobil de model Fiat, condus de un bărbat de 59 de ani, a lovit pietonul. Victima a fost preluată de o ambulanță, care a transportat-o la spital. Din nefericire, bărbatul de 54 de ani a decedat în dimineața de 15 septembrie.

UPDATE (14:50) Ministerul de Interne a confirmat informația că, la volanul mașinii se afla un angajat al Serviciului tehnologii informaționale. De asemenea, reprezentanții instituției au precizat că accidentul s-a petrecut la o trecere pietonală din orașul Vadul lui Vodă, iar conducătorul auto era în afara orelor de serviciu. Șoferul a fost testat cu aparatul de testare DRAGER, care a demonstrat că acesta nu consumase alcool. În cadrul instituției subordonate a fost inițiată o anchetă de serviciu internă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. 

Cazul este anchetat de oamenii legii. Șoferul riscă de la 3 la 7 ani de închisoare și interdicție de a mai conduce mijloace de transport.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: