Procuratura Generală

Un cetățean străin de 53 de ani a încercat de două ori să violeze o minoră la Ștefan Vodă

Un cetățean străin a fost reținut, în satul Ștefan Vodă, pentru 72 de ore pentru tentativă dublă de viol a unei minore de 15 ani. Anterior, individul a fost condamnat pentru violență sexuală în afara țării.

Procuratura raionului Ștefan Vodă anunță reținerea unui cetățean străin, care a încercat în iunie și iulie 2023 să violeze o adolescentă cu vârsta de 15 ani din același raion.

Potrivit Procuraturii din raionul Ștefan Vodă prima tentativă de viol a avut loc la sfârșitul lunii iunie. Atunci, bănuitul cu vârsta de 53 de ani a făcut cunoștință cu adolescenta, după ce a văzut-o că făcea autostopul la stația din satul din Ștefan Vodă din care acesta ieșea cu mașina, spre Anenii Noi.

„După cinci minute de călătorie, acesta a parcat mașina în spatele unui obiectiv tehnic părăsit pe care l-a ochit, denumit de localnici „locul iubirii” și a încercat să o convingă să întrețină relații sexuale. Ulterior, acesta a depus și efort fizic pentru ca să-și atingă scopul. Totuși, adolescenta a reușit să formeze „112” și chiar dacă a scăpat telefonul din mâini și nu a reușit să alerteze autoritățile, bărbatul și-a încetat acțiunile de constrângere”, a comunicat Procuratura.

Suspectul i-a oferit adolescentei o bancnotă de 50 euro în calitate de „avans”, dacă va accepta să întrețină relații sexuale data viitoare. Astfel, aceștia și-au continuat călătoria – peste 50 de kilometri, până la Anenii Noi. La despărțire, acesta a constrâns-o să-l apeleze, iar apoi i-a înregistrat numărul.

„Peste aproximativ o săptămână, cu puțin timp înainte să revină în Moldova, cetățeanul străin a contactat-o pe adolescentă și i-a reamintit despre „înțelegere” Adolescenta, însă, și-a anunțat mama care a alertat autoritățile, iar în locul acesteia la întâlnirea cu bărbatul au sosit oamenii legii care l-au și reținut pentru 72 de ore”, a menționat instituția.

Acum, oamenii legii cercetează probele, iar procurorii din Ștefan Vodă urmează să decidă dacă vor solicita aplicarea arestului preventiv față de bănuit.

În proces, Inspectoratul de Poliție local a colaborat cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră „Frontex”, nemijlocit cu agenții dislocați în raionul Ștefan Vodă, care au contribuit la informarea oamenilor legii despre faptul că bănuitul a fost cercetat și în alte cazuri pentru violență sexuală, în afara țării, fiind condamnat la pedeapsa cu închisoarea.

În prezent, victima beneficiază de consiliere specializată pentru minori.

Investigațiile continuă, timp în care bănuitul beneficiază de prezumția nevinovăției și alte garanții procedurale prevăzute de lege.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Cea mai mare pictură pe apă din lume – realizată la Chișinău. O pictoriță a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Ludmila Cuptor, pictoriță din Republica Moldova, a stabilit un record mondial, realizând cea mai mare lucrare din lume în tehnica Ebru – pictura pe apă. Performanța sa a fost recunoscută oficial de o adjudecătoare Guinness World Records, venită din Regatul Unit pentru validarea rezultatului. Evenimentul a fost găzduit de un centru comercial din capitală, transmite IPN.

Ludmila Cuptor a menționat că acest moment marchează împlinirea unui vis. „Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019, în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a relatat artista.

Pictorița a explicat faptul că lucrarea este realizată pe apă, iar apoi este imprimată pe o pânză specială. Potrivit ei, cele șapte culori ale curcubeului care sunt utilizate în tablou simbolizează 70 de ani ai Cărții Recordului Guinness, dar și reprezintă un simbol al speranței și unității.

Autoarea lucrării a adăugat că pictura surprinde o câmpie din Moldova, plină de verdeață și flori, în toiul primăverii, care emană o senzație de liniște și aduce satisfacție sufletească.

Procesul de realizare a picturii a fost urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska. În urma unei evaluări, aceasta a recunoscut oficial performanța. Paulina Sapinska a declarat că autoarea lucrării a respectat toate criteriile stabilite de Guinness World Records și aproape a dublat dimensiunea recordului anterior, care era de 20,86 metri pătrați.

Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a notat adjudecătoarea Paulina Sapinska.

Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, afirmă că acest eveniment marchează curajul, inteligența și creativitatea. „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Ceea ce văd este într-adevăr foarte frumos, inclusiv jocul de culoare, și mesajul artistic pe care îl transmite pictorița este impresionant”, a mai spus Angela Cutasevici.

Atunci când organizatorii au venit cu solicitarea de a fi parteneri ai acestui eveniment, noi, cei de la Primăria Chișinău, am spus din start că vom fi alături, fiindcă astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne face pe noi, cei care educăm tânăra generație, să-i insuflăm mândria față de valorile cultivate aici”, a spus șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

La finalul evenimentului, autoarea tabloului a primit un certificat oficial care atestă noul record Guinness pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. Tabloul va fi expus în următoarele săptămâni la Port Mall, iar ulterior va deveni o piesă muzeală.

IPN
IPN
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: