Un deputat al Partidului „ȘOR” propune renunțarea la schimbarea sezonieră a orei
Full Article 2 minutes read

Un deputat al Partidului „ȘOR” propune renunțarea la schimbarea sezonieră a orei

Deputatul Partidului „ȘOR” Denis Ulanov a anunțat pe 8 aprilie înregistrarea unui proiect de lege care prevede renunțarea la schimbarea sezonieră a orei. În opinia sa, practica nu mai este actuală și implică „riscuri majore asupra sănătății oamenilor”.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, deputatul a argumentat că menirea inițială a acestei practici era de a reduce consumul de energie, practică care nu mai este actuală în prezent.

„Există multe studii care confirmă că trecerea la ora de vară și apoi la cea de iarnă provoacă tulburări ale somnului și de comportament, iar efectele acestor schimbări pot fi observate o lungă perioadă de timp. Despre necesitatea renunțării la această practică se discută de multă vreme și la nivelul Uniunii Europene, iar o decizie finală în acest sens ar urma să fi luată în curând. În prezent, mai mult de jumătate din țările lumii nu schimbă ora pe parcursul anului, iar Republica Moldova trebuie să se numere printre ele”, susține Ulanov.

Зарегистрировал сегодня в Парламенте проект закона об отмене сезонного перевода часов. Мы считаем, что эта практика…

Publicată de Denis Ulanov pe Joi, 8 aprilie 2021

Amintim că, în septembrie 2018, Comisia Europeană a propus statelor din UE să refuze trecerea la ora de iarnă și respectiv, cea de vară. În cadrul unui sondaj la care au participat 4,6 mln de cetățeni ai UE, nițiativa a fost susținută de 84%.

În luna martie 2019, deputaţii europeni au votat pentru renunțarea la schimbarea orei în Uniunea Europeană începând cu anul 2021. Astfel, fiecare stat membru al UE va putea alege dacă să rămână la ora permanentă „de vară” sau la cea „de iarnă” (ora standard).

Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Republica Moldova a preluat această practică în anul 1979, pentru a folosi optim lumina naturală şi a reduce iluminatul artificial.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: