Un fost polițist ar fi primit 5000 de euro de la un şofer care a tamponat un pieton, pentru a-l scuti de închisoare. Ce a urmat?
Full Article 1 minutes read

Un fost polițist ar fi primit 5000 de euro de la un şofer care a tamponat un pieton, pentru a-l scuti de închisoare. Ce a urmat?

Un fost angajat al secţiei cercetarea accidentelor rutiere din cadrul Direcţiei Poliţie a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi promis unui şofer să-l ajute să scape de dosarul penal, pornit pe faptul tamponării unui pieton, soldat cu urmări grave.

Potrivit oamenilor legii, suspectul ar fi susținut că are influență asupra persoanelor publice din cadrul procuraturii şi că le poate determina să adopte o decizie favorabilă în privința denunțătorului. Pentru serviciile sale, fostul poliţist ar fi primit 5000 de euro.

În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în prezent se află în izolatorul CNA. Pe cazul dat a fost inițiată urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau până la 6 ani de închisoare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: