călătorie.md

Un fost primar din raionul Călărași, în vizorul ANI. Ar fi încheiat contracte cu firma soției sale

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese în privința fostui primar al comunei Răciula din raionul Călărași, Valeriu Cotelea. Acesta este bănuit că, anul trecut, ar fi semnat două contracte de achiziție în valoare totală de peste 35 mii lei cu o firmă fondată și administrată de către soția sa.

Conform primului contract semnat de către fostul ales local, autoritatea locală ar fi achiziționat obiecte de inox de la firma soției primarului. Cel de-al doilea contract de achiziție de valoare mică o fost semnat prin intermediul unei terțe persoane, de către directoarea grădiniței din localitate.

În rezultatul acestor acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că, prin încheierea personală a contractului de achiziție a obiectelor de inox și încheierea contractului de achiziție de valoare mică, prin intermediul unei terțe persoane, cu firma unei persoane apropiate (soția), fostul primar a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

În contextul dat, deoarece alesul local nu a declarat în scris conflictul de interese la ANI și nu a așteptat o soluție pe cauzele date, acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani.

Totodată, dacă actul de constatare emis de ANI va rămâne definitiv – subiectul vizat ar putea fi înclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contecios administrativ.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: