PCCOCS

Un fost procuror din cadrul PCCOCS, în vizorul ANI. Instituția a solicitat instanței confiscarea a peste 835 mii de lei

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare pe numele unui fost procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Mai exact, a fost constatată o diferență substanțială în mărime de peste 835 mii de lei. Cauza a fost transmisă instanței de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.

Controlul a fost inițiat de ANI în anul 2019, în baza unor neclarități apărute în cadrul unor verificări ordinare a declarațiilor de avere și interese personale.

Astfel, inspectorul de integritate a depistat că în anul 2016, raportul dintre veniturile familiei procurorului de aproximativ 123 mii de lei și costul apartamentului achitat în decembrie 2016 în mărime de 280 mii lei, însumat cu alimentările bancare de aproximativ 68 mii lei și susținut de celelalte cheltuieli ordinare estimate la peste 71 mii de lei, denotă prezența unei diferențe substanțiale în mărime de peste 296 mii de lei.

De asemenea, în anul 2019, costul autoturismului Toyota RAV4 Hibrid de 534 115 lei însumat cu alimentările bancare efectuate în această perioadă de aproximativ 5 mii de lei generează prezența unei diferențe substanțiale în mărime de aproximativ 538 mii de lei, care depășește de 3,9 ori plafonul stabilit prin lege.

Astfel, inspectorul de integritate a constatat că „subiectul supus controlului a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin neincludere, cu bună știință, în declarațiile de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, a datelor despre venituri în mărime de 750 dolari SUA și 7 551 euro obținuți sub formă de transfer bancar și alimentare cont bancar, despre două case de locuit din mun. Chișinău deținute în proprietate și despre autoturismul de model Toyota RAV4”.

ANI mai notează că „subiectului supus controlului i s-a solicitat, în repetate rânduri, prezentarea punctului de vedere, însă acesta nu a beneficiat de drepturile sale și nu a prezentat explicații pe marginea bunurilor deținute în proprietate cu caracter nejustificat”.

Dacă actul ANI va rămâne definitiv, subiectul nu va putea deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Денис Дерменжи / NewsMaker

Acuzațiile de malpraxis și mită de la Spitalul Raional Hîncești: ce a constatat comisia de anchetă internă

Comisia de anchetă internă de serviciu instituită de Spitalul Raional Hîncești în cazul bătrânului care a decedat luna trecută în instituție și-a finalizat activitatea pe 30 iunie. Aceasta nu a constatat aplicarea de tratamente inumane în privința bărbatului, după cu afirmă fiica acestuia. De asemenea, comisia a stabilit că șefa secției Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), în care a fost internat bărbatul, nu ar fi instigat la dare de mită din partea rudelor. Astfel, spitalul a menționat că învinuirile aduse de fiica decedatului au „tentă de a defăima și denigra”. Precizările au fost făcute într-un comentariu acordat pentru NM.

Spitalul Raional Hîncești a declarat că, între 23 și 30 mai, perioadă în care bărbatul a fost internat, soția și alte rude l-au vizitat și au avut acces la „toate” etapele actului medical, au primit răspunsuri la întrebările acordate, și „nu au avut nicio obiecție privind tratamentul și comportamentul personalului medical”. Potrivit instituției, în intervalul de timp menționat, nu a parvenit nicio reclamație cu privire la starea sau modul de îngrijire al bolnavului, atât în scris, cât și verbal. Fiica bărbatului, Tatiana Foltea, a transmis sesizări, în perioada 1-2 iunie, în adresa Ministerului Sănătății și spitalului, ceea ce a condus la constituirea unei comisii de anchetă internă de serviciu.

Aceasta și-a finalizat activitatea pe 30 iunie.

Comisia de anchetă internă de serviciu a constatat „lipsa oricărui tratament și atitudine contrar protocoalelor standard” în perioada în care bărbatul a fost spitalizat. Comisia a mai stabilit că „au fost întreprinse toate acțiunile și au fost instrumentate toate procedeele de tratament” disponibile la Spitalul Raional Hîncești.

Nu a existat nicio imobilizare fizică a lui, după cum se vehiculează în postările de pe rețelele de socializare. Operarea cu termenul „imobilizare fizică” denotă o atitudine superficială, invocată de persoane neinițiate în totalitate cu procesul de tratament aplicat în instituția medicală. Periodic, pacientul N. Foltea devenea agresiv, agitat, fiind necesară intervenția medicului psihiatru, cu care s-a coordonat tratamentul. Uneori, devenea apatic, refuza să mănânce unele alimente, dar era hrănit de bufetieră sau infirmieră, iar uneori și de soție. Acestuia i-au fost prescrise perfuzii și, întru evitarea autovătămării, periodic i se fixa mâna pentru administrarea medicamentelor, procedeu justificat și necesar aceste cazuri. Aceste circumstanțe se mai confirmă și prin explicația parvenită de la un fost pacient, care a fost spitalizat în perioada 23-30 mai în același salon cu N. Foltea”, a menționat spitalul.

Instituția medicală a mai menționat că Comisia de anchetă internă de serviciu a constatat că faptele invocate de fiica bărbatului, privind instigare la dare de mită din partea șefei secției Anestezie și Terapie Intensivă, în care a fost internat acesta și, într-un final, a decedat, nu au avut loc.

Acest aspect rezultă din faptul că la internarea pacientului pe 23.05.2025 șefa secției ATI, I. Lisnic, nu era de gardă, încadrându-se în serviciu abia a doua zi. Respectiv, aceasta nu a avut contact cu rudele pacientului. De altfel, la internare a insista numai soția, iar autoarea acuzațiilor, T. Foltea, în genere nu era în țară. De asemenea, nu s-au stabilit alte fapte de solicitare de „recompensă” din partea a altor lucrători medicali ai instituției”, a adăugat spitalul.

Spitalul Raional Hîncești a declarat că acuzațiile fiicei decedatului au „tentă de a defăimare și denigra imaginea” instituției medicale. „Înțelegem starea psihologică a acesteia, survenită în urma decesului părintelui, dar ar fi fost mai benefic de a se documenta, de a analiza evoluția procesului de tratament medical aplicat tatălui său în cadrul Spitalului Raional Hîncești, cât și a atitudinii personalului medical la realizarea acestui proces. Suntem convinși că dacă se proceda atare, nu mai exista conflictul inițiat”, au adăugat reprezentanții instituției.

Spitalul a mai precizat că a propus soției și fiicei să se întâlnească pentru a analiza situația, însă acestea ar fi refuzat.

Amintim că bărbatul, în vârstă de 78 de ani, a murit recent la Spitalul Raional Hîncești, la sfârșitul lunii mai, iar fiica sa, Tatiana Foltea, a acuzat personalul medical că i-ar fi aplicat tratamente inumane în ultimele zile de viață. Potrivit acesteia, pacientul ar fi fost ținut legat de mâini și picioare timp de o săptămână, izolat într-un salon, fără a fi consultat de un medic specialist. Femeia a mai spus că șefa secției Anestezie și Terapie Intensivă, Irina Lisnic, ar cerut „o recompensă” pentru ca bărbatul să fie menținut la ATI.

Pe 2 iunie a fost inițiată o anchetă de serviciu pentru a examina circumstanțele semnalate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: