radiobrasovfm.ro

Un grup de studenți de la UTM și de la Universitatea de Medicină produc ecrane de protecție pentru personalul medical

Un grup de studenți de la Universitatea Tehnică din Moldova și de la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu” se ocupă de producerea ecranelor de protecție pentru personalul medical. Despre acest lucru a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 31 martie.

„Aș vrea să menționez un grup de studenți de la Universitatea Tehnică din Moldova, dar și de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie, care s-au mobilizat. Ministerul le-a oferit spații, respectându-se absolut toate măsurile de securitate a acestora și care în zilele curente produc acele viziere sau cum le mai cunoaștem drept ecrane de protecție pentru personalul medical”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Aceasta a spus că deja au fost repartizate 2000 de ecrane de protecție pentru instituțiile medicale strategice, dar și cele raionale.

„Vor fi câteva mii de viziere, care vor fi produse și vor fi distribuite în toată țara. Țin să le mulțumesc pentru inițiativa frumoasă cu care au venit și nemijlocit cu acțiunile concrete pe care le întreprind”, a mai precizat Dumbrăveanu.

Menționăm că în Republica Moldova au fost confirmate 298 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 18 persoane s-au însănătoșit și 2 au decedat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mfa.gov.md

Mihai Popșoi, întrevedere cu Vladimir Zelenski la Kiev. Ce au discutat

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, aflat într-o vizită oficială la Kiev, a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Oficialii au discutat despre securitatea regională, cooperarea bilaterală și sprijinul Chișinăului pentru Kiev.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul discuțiilor au fost abordate și teme precum parcursul european comun al Republicii Moldova și Ucrainei, cooperarea în domeniile transporturilor, infrastructurii și energiei, dar și gestionarea situației hidrologice din râul Nistru.

Mihai Popșoi a reafirmat susținerea Republicii Moldova pentru eforturile Ucrainei de a obține o pace „justă și durabilă”, bazată pe respectarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a statului ucrainean în cadrul frontierelor recunoscute internațional.

Astăzi se împlinesc 1 622 de zile de când poporul ucrainean își apără cu demnitate și curaj țara, libertatea și viitorul copiilor. În spatele acestei perioade sunt vieți pierdute, localități distruse și milioane de oameni afectați de războiul de agresiune, neprovocat și ilegal, declanșat de Federația Rusă. În pofida acestor suferințe, Ucraina continuă să demonstreze o reziliență extraordinară. Republica Moldova va continua să fie un partener de încredere al Ucrainei și să contribuie, alături de partenerii săi, la consolidarea păcii și stabilității în regiune”, a declarat ministrul de Externe.

Cei doi oficiali au discutat și despre agenda europeană a celor două state, reconfirmând disponibilitatea de a continua schimbul de experiență și bune practici în procesul de integrare europeană.

La rândul său, Vladimir Zelenski a mulțumit Republicii Moldova pentru sprijinul acordat Ucrainei și a subliniat importanța continuării proiectelor comune, inclusiv în domeniile infrastructurii și energiei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: