imagine-simbol

Un liceu din Ialoveni riscă să rămână fără NICIUN profesor. Cadrele didactice cer ca elevii clasei a X-a să rămână în instituție

Profesorii de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Văsieni, aflați în grevă din cauza unui ordin al Direcției Generale Educație Ialoveni, prin care elevii înmatriculați în clasa a X-a își vor face studiile la Ruseștii Noi, au anunțat că vor demisiona, dacă tinerii nu vor fi reintroduși în rețeaua școlară a instituției. Termenul limită pentru îndeplinirea revendicării este 29 septembrie.

Pe 27 septembrie, membrii colectivului didactic și ai Consiliului Părintesc al Liceului Teoretic „Dimitrie Cantermir” din Văsieni au adresat o solicitare către mass-media pentru a-i ajuta să rezolve situația elevilor excluși din rețeau școlară a instituției de învățământ.

Solicităm cu fermitate intervenția dvs. pentru a rezolva situația urgentă creată prin ordinul Direcției Generale Educație Ialoveni, de a nu introduce în rețeau școlară a Instituției Publice Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, elevii clasei a X-a, aflați în plin proces educațional, punând în pericol drepturile acestor tineri la alegerea instituției de învățământ unde să-și continue studiile. (…) Acești tineri au parcurs cu succes învățământul obligatoriu și au așteptat cu nerăbdare să continue studiile lor în clasa a X-a, într-un mediu educațional stabil și cunoscut”, se arată în document.

Profesorii și părinții au înaintat următoarele revendicări către Direcția Generală Educație Ialoveni:

– Introducerea în rețeau școlară a clasei a X-a pentru anul de studii 2023-2024;

– Să fie recunoscute documentele ce țin de tarifiere pentru Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Văsieni, raionul Ialoveni;

– Să fie respectată decizia Consiliului Raional Ialoveni din 22.09.2023 cu privire la aprobarea rețelelor de clase pentru anul de studii 2023-2024.

Pentru îndeplinirea cerințelor au fost oferite două zile, în caz contrar, profesorii din liceu anunță că vor demisiona in corpore.

Dacă situația nu va fi rezolvată până la data de 29.09.2023, cadrele didactice vă aduce la cunoștință că vor prezenta demisiile în mod colectiv. Aceasta ar avea un impact grav asupra perturbării întregului proces educațional”, se mai arată în document.

Pentru susținerea revendicărilor înaintate, solicitarea a fost semnată de directorul liceului Nadejda Malai și secretarul Tatiana Nacu.

Facebook/Veaceslav Aftene

***

Amintim că la liceul din Văsieni a fost anunțată grevă generală. Reprezentanții instituției sunt nemulțumiți de ordinul Direcției generale educație Ialoveni, prin care elevii înmatriculați în clasa a X-a la Văsieni urmează să meargă la studii la liceul din Ruseștii Noi. Astfel, începând cu 26 septembrie, reprezentanții Liceului teoretic „Dimitrie Cantemir” Văsieni au decis să suspende procesul educațional. În ordinul Direcției Generale Educație Ialoveni se menționează că „organizarea învățământului liceal în baza unei singure clase de a X-a aparține în exclusivitate Ministerului Educației”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Сергей Чернев

Reprezentantul Cancelariei de Stat îndeamnă la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: „Eu nu voi merge”

Șeful Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev, a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni difuzate de NTS, pe 9 septembrie.

Cernev susține că recentele modificări ale legislației electorale, inclusiv introducerea cerinței privind cunoașterea limbii române de către candidați, ar fi limitat posibilitatea mai multor persoane de a participa la scrutin. În opinia sa, noile reguli ar trebui aplicate la următoarele alegeri, nu la cele din acest an.

„Eu nu voi merge. De ce? Deoarece consider că sunt lezate drepturile poporului găgăuz, drepturile alegătorului găgăuz. Astăzi este o perioadă de tranziție, iar aceste alegeri trebuie să se desfășoare după legile vechi. Noi niciodată nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a declarat Cernev.

Acesta i-a îndemnat și pe potențialii candidați la funcția de bașcan să boicoteze scrutinul.

„Dacă vreunul dintre acești candidați se respectă, se gândesc astăzi la Găgăuzia, nu trebuie să alerge, ci să declare că boicotează alegerile pentru funcția de bașcan”, a mai spus Cernev.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Cancelaria de Stat în legătură cu declarațiile lui Cernev și compatibilitatea acestora cu funcția pe care o deține. Până la publicarea știrii, instituția nu a răspuns solicitării.

Amintim că perioada electorală pentru alegerea bașcanului Găgăuziei a început pe 3 septembrie. Campania electorală urmează să înceapă pe 16 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 15 noiembrie. În aceeași zi urmează să fie aleși și deputații Adunării Populare a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: