border.gov.md

Un moldovean, reținut la frontieră cu substanțe narcotice: a rămas fără automobilul de lux pe care îl conducea fiind drogat

Membrul unui grup criminal organizat din Chișinău a fost reținut în seara zilei de sâmbătă pentru trafic ilicit de droguri de către ofițerii de la Poliţia de Frontieră și procurorii PCCOCS. Acesta a fost reținut în flagrant delict în timp ce încerca să treacă peste frontiera de stat, prin punctul de trecere a frontierei Palanca, pachețele autosigilante cu o cantitate de zece grame de cocaină și două grame de heroină.

Potrivit legii, cantitatea de droguri capturată este calificată ca o proporție deosebit de mare. Atât drogurile, cât și automobilul de lux pe care bărbatul îl conducea fiind drogat, au fost ridicate.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Penale (PCCOCS), în perioada imediat următoare, pe mijlocul de transport va fi aplicat sechestru pentru determinarea următoarelor acțiuni procesual-penale, în condițiile în care a fost folosit la comiterea infracțiunii.

Acum, bărbatul cu vârsta de 40 de ani va petrece următoarele 72 de ore după gratii, iar procurorii PCCOCS vor face demersurile necesare plasării acestuia în arest preventiv, pentru investigarea cauzei fără interferențe ilegale.

În continuare, au loc acțiuni de urmărire penală necesare stabilirii altor persoane implicate în acțiunile ilegale cercetate. La acest stadiu al investigațiilor, bănuitul se prevalează de prezumția nevinovăției.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: