Facebook / Moldtelecom

Un nou post de televiziune pe piața mediatică din Moldova

În Republica Moldova va apărea un nou post de televiziune cu format generalist – TV Plus. Consiliul Audiovizualului (CA) a susținut inițiativa cu opt voturi pro și un vot împotrivă. Postul va fi difuzat prin rețelele distribuitorilor de servicii din țară. Compania care deține licență de emisie pentru acest canal, TV Entertainment Plus, a fost înregistrată acum o lună, scrie media-azi.md.

Administratorul și fondatorul firmei TV Entertainment Plus este Alexandr Furmanov, iar compania a fost înregistrată pe 23 decembrie 2020. În cadrul ședinței, prin telefon, acesta a declarat că pe post se vor pune filme, seriale și programe proprii.

„O tematică de bază a TV Plus este reflectarea vieții sociale și economice din Republica Moldova, producerea programelor informativ-analitice și distractive”, a precizat Alexandr Furmanov.

Singurul membru CA care a votat împotriva acestui proiect este Corneliu Mihalache: „Noi avem o sumedenie de televiziuni de acest tip în Republica Moldova. Este încă o televiziune de nișă. Eu înțeleg că impedimente legale pot să nu existe, dar noi ca autoritate tot trebuie să luăm o poziție anumită când apar noi televiziuni”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: