Un post TV, amendat după ce timp de o oră invitații au criticat PAS-ul, iar moderatorul i-a susținut
Full Article 3 minutes read

Un post TV, amendat după ce timp de o oră invitații au criticat PAS-ul, iar moderatorul i-a susținut

Consiliul Audiovizualului a anunțat că Orizont TV a fost amendat cu 5 000 de lei „pentru abordare unilaterală și prezentarea neechilibrată a principalelor puncte de vedere aflate în opoziție” în cadrul unei emisiuni din aprilie 2023. 

Potrivit Consiliului, în cadrul programului informativ-analitic „Puls” din 19 aprilie – cu durata totală de 01 ore 12 min 12 secunde, moderat de Alexei Lungu, a fost admisă o abordare „unilaterală a subiectelor și lipsa echilibrului de opinii”.

Au fost trei invitați cu o poziție comună asupra subiectelor puse în discuție: reforma justiției pornită de actuala guvernare, chestiunea diplomatică dintre Republica Moldova și președintele Republicii Tatarstan din Federația Rusă, decizia Curții Constituționale privind Panglica Sf. Gheorghe, precum și eventuala desfășurare a Adunării Naționale din 21 mai 2023″, au menționat reprezentanții Consiliului.

Se precizează că în platoul programului au fost invitați: Nicolae Pascaru – fost deputat al fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, prezentat drept activist civic; Vitalie Catană – expert în drept constituțional și Vitalie Florea – blogger.

Opinia invitaților s-a axat pe criticarea inițiativelor guvernării actuale și implicit a partidului PAS. În cadrul discuțiilor a fost prezentată, de către moderator, poziția viceprim-ministrului Nicu Popescu, cu o durată de 36 de secunde și cea a deputatului PAS, Lilian Carp, afișată pe ecran”, au adăugat reprezentanții Consiliului Audiovizualului.

Raportul Consiliului Audiovizualului a consemnat că „era necesară prezentarea echilibrată a principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, ținând cont și de faptul că problemele discutate sunt de interes public și sunt dezbătute în societate”.

Prin afirmațiile sale și prin întrebările provocatoare, moderatorul a susținut poziția invitaților din platou și nu a asigurat echilibrul opiniilor: „Ce aprecieri ați da dumneavoastră la modificările regulilor jocului de fiecare dată. Întâi modificăm așa încât să ne convină interimatul la CSJ asigurat de un vicepreședinte, ca ulterior să căutăm altă metodă fiindcă nu ne convine cine a ajuns?””, se mai arată în raport, potrivit instituției.

Astfel, membrii Consiliului au votat în unanimitate pentru sancționarea Orizont TV, care se menționează că „a încălcat prevederile art. 13 alin. (6) lit. a) din Codul serviciilor media audiovizuale”.

Instituția a precizat că pentru o încălcare similară, postul a fost sancționat cu avertizare publică în aprilie 2023.

***

În februarie 2023, Media-Resurse SRL, fondatorul posturilor de televiziune TV6 și Orhei TV a anunțat că și-a reprofilat activitatea, prestând în prezent servicii de producere. Reprezentanții companiei au precizat că unul din primii lor clienți a devenit postul de televiziune Orizont TV.

Amintim că, pe 16 decembrie 2022, CSE a dispus suspendarea licenței de emisie a șase posturi de televiziune (Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV) pentru „lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: