ovesti.ru

Un procuror din Cahul, bănuit de reținerea ilegală și tragerea cu bună ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate

Un procuror din cadrul Procuraturii raionului Cahul este bănuit de reținerea ilegală și tragerea cu bună ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate. În privința acestuia a fost inițiată o cauză penală, informează Procuratura Generală.

Potrivit celor constatate, pe 31 iulie 2019, în lipsa temeiurilor legale, respectivul procuror l-a reținut, în mod ilegal, pe un vameș, l-a plasat în izolator, privându-l ilegal de libertate. Deși nu avea probe concludente în privința acestuia, a doua zi, procurorul emite ordonanță de punere a acestuia sub învinuire pentru contrabandă și depune demers la arest. Pe 2 august 2019, Judecătoria Cahul, sediul central a respins ca neîntemeiat demersul procurorului, persoana fiind eliberată din reținere.

Menționăm că bănuitul riscă până la 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

Minime de până la +1°C: cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

În perioada 2-8 noiembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi minime de până la +1°C și maxime de până la +13°C. În majoritatea zilelor, cerul va fi noros. Pentru anumite zile, în centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, valorile termice vor varia între +5°C și +8°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +1°C și +3°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte săptămânii.

Ploi nu sunt prognozate. Întreaga săptămănă, cerul va fi noros.

În centrul țării, la Chișinău, valorile termice vor varia între +8°C și +11°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +5°C și +7°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru ziua de marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

În sudul țării, la Cahul, valorile termice vor varia între +10°C și +13°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +6°C și +8°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru zilele de luni și marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: