Colaj NM

Un tânăr din Criuleni, încătușat după ce a înjurat un echipaj de poliție. Ce a arătat testul de alcoolemie? (VIDEO)

Un tânăr de 22 de ani, originar din satul Mălăiești, raionul Criuleni, a fost depistat în stare de ebrietate în timp ce conducea o motocicletă. Cazul a avut loc în noaptea de 10 mai.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) Natalia Golovco, incidentul s-a produs la ora 3.45 în localitatea Mălăeștii Noi spre Corjova.

Inspectorii INSP au observat o motocicletă care se deplasa haotic. Unul dintre oamenii legii a conectat sistemul luminos al girofarului, iar al doilea, fiind în afara automobilului de serviciu, a făcut semn cu bastonul de dirijare pentru a stopa motocicleta. În același timp, șoferul a încercat să ocolească echipajul de poliție, însă s-ar fi dezechilibrat și a căzut.

Forțele de ordine s-au apropiat de tânăr ca să se asigure că nu s-a accidentat, însă ar fi fost înjurați. Mai mult, șoferul ar fi încercat să fugă de la fața locului. La rândul lor, polițiștii au decis să îi aplice cătușele.

La fața locului au venit mai mulți localnici. Polițiștii le-au spus să păstreze distanța și să nu intervină.

Șoferul motocicletei a fost identificat. Acesta s-a dovedit un tânăr de 22 de ani. În urma testării alcooscopice, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de alcool de 0.46 mg/l în aerul expirat, norma fiind de maximum 0,15 mg/l.

Cazul dat a fost înregistrat de IP Criuleni. Totodată, a fost înștiințat procurorul de serviciu al Procuraturii Criuleni.

Imaginile cu cele întâmplate au fost publicate de pe pagina de Facebook „Martor Ocular”. Din spusele persoanei care a trimis înregistrarea video, polițiștii ar fi dat jos șoferul motocicletei fără să testeze nivelul de alcoolemie și ar fi făcut uz de aparatul cu electroșocuri.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN Indonesia

Morți și zeci de persoane dispărute, după ce un feribot care se deplasa spre Bali s-a scufundat

Cel puțin patru persoane au murit, iar zeci sunt date dispărute după ce un feribot care făcea legătura între insulele indoneziene Java și Bali s-a scufundat, relatează BBC. Potrivit sursei, feribotul s-a scufundat în largul insulei Bali.

La bordul navei, care s-a scufundat în seara zilei de 2 iulie, se aflau 53 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Feribotul efectua o cursă din Java de Est către insula Bali.

„23 de persoane au fost salvate, patru au murit”, a declarat pentru AFP șeful poliției din orașul Banyuwangi de pe insula Java, de unde a plecat feribotul, Rama Samtama Putra.

Cauza naufragiului nu este cunoscută. Incidentul a avut loc la aproximativ 25 de minute după plecarea feribotului de pe insula Java. Operatorul feribotului a declarat pentru presa locală că, cu puțin timp înainte de naufragiu, echipajul navei a raportat o defecțiune la motor.

Potrivit sursei, această rută este frecvent utilizată de localnici care călătoresc între insulele Java și Bali.

La bordul feribotului se aflau vehicule, inclusiv camioane.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: