Undă verde pentru percheziționarea unui judecător. CSM a dat aviz pozitiv cererii înaintate de Dumitru Robu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat acordul pentru a efectua percheziții în raport cu un judecător al Judecătoriei Chișinău. Cu o asemenea solicitare a venit procurorul general interimar Dumitru Robu. Despre acest fapt a fost anunțat președintele interimar al CSM Dorel Musteață în ședința din 9 noiembrie.

În debutul ședinței, Musteață a spus că CSM a primit o solicitare de la Robu de a efectua percheziții la unul dintre judecători. Ulterior, Musteață a spus că cererea lui Robu va fi examinată, însă cu ușile închise.

„CSM a eliberat acordul privind efectuarea perchezițiilor la domiciliul magistratului de la Judecătoria Chișinău”, a declarat Dorel Musteață.

Precizăm că, prin lege, procurorii nu pot percheziționa și reține judecătorii fără permisiunea CSM. Totodată, numai procurorul general, care este membru de drept al CSM, poate solicita permisiunea la CSM.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bbc.com

Zelenski i-a retras cetățenia capului Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat că președintele Vladimir Zelenski a semnat un decret prin care îi retrage cetățenia mitropolitului Bisericii Ortodoxe Ucrainene Onufrie (pe numele său real – Orest Berezovski), relatează BBC.

„Serviciul de Securitate al Ucrainei a constatat că Berezovski (Onufrie) a obținut în mod voluntar cetățenia Rusiei în 2002. Despre aceasta nu a informat autoritățile competente ale Ucrainei. În același timp, după aceasta, a continuat să folosească statutul de cetățean al statului nostru”, au comunicat reprezentanții Serviciului de Securitate al Ucrainei. Potrivit instituției ucrainene, mitropolitul menține legătura cu Patriarhia de la Moscova și „a împiedicat în mod conștient obținerea independenței canonice a Bisericii ucrainene”.

În reacție, potrivit sursei citate, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat: „Preafericitul mitropolit Onufrie a explicat că deține doar pașaportul de cetățean al Ucrainei. El niciodată nu s-a adresat autorităților altor state în legătură cu obținerea altei cetățenii”.

Sursa citată a menționat că, în primăvara anului 2023, mitropolitul Onufrie a declarat că nu deține pașaport rusesc.

Anterior, jurnaliștii au publicat o investigație conform căreia conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a obținut în anii 2002–2003 pașaport de cetățean al Rusiei. Mitropolitul a explicat că a studiat la Seminarul Teologic din Moscova, la Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghei. După destrămarea URSS, el de facto avea cetățenia Rusiei, dar a dobândit și cetățenia Ucrainei. „Cetățenia rusă mi-a fost prelungită automat, dar nu am fost interesat de ea și nu am folosit-o”, a declarat capul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. „Între Ucraina și Rusia existau relații frățești bune. Când aceste relații au început să se deterioreze, mai ales în ultimii 10 ani, am lăsat cetățenia rusă”, a adăugat el.

Menționăm că, până la război, Biserica Ortodoxă Ucraineană aparținea Patriarhiei de la Moscova, iar în mai 2022 a organizat un sobor în urma căruia și-a declarat independența. Totuși, conform sursei citate, discuțiile privind dacă aceasta a devenit cu adevărat independentă de Moscova au continuat. Mulți episcopi și preoți nu au susținut desprinderea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Moscova. Mitropolitul Onufrie a subliniat că s-a pronunțat împotriva războiului și a condamnat agresiunea Rusiei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: