fonar.tv

Unele spitale din Belgorod, Rusia, au început să primească DOAR soldați răniți

Unele spitale din Belgorod, Rusia, nu mai primesc bolnavi din rândul populației civile. Instituțiile medicale rămân deschise doar pentru militarii care au fost răniți în timpul atacului asupra Ucrainei, informează Novaya Gazeta.

Astfel, spitalul Nr. 2 – care este considerat printre cele mai bune din oraș și regiune, cu o reparație modernă, amplasat pe „dealul Harkov” (așa numesc localnicii zona modernă a orașului) – lucrează în prezent doar cu militarii răniți.

Corespondentul „Novaya Gazeta” relatează că în secția primiri a văzut mulți soldați cu răni ușoare și a auzit cum lucrătorii medicali au fost chemați la o ședință „pentru analizarea subiectelor de pe agenda militară”.

De asemenea, jurnaliștii scriu că au aflat de la angajații centrului medical „Pokolenie” că, din cauza fluxului mare de răniți, pentru tratamentul militarilor ruși, sunt chemați specialiști (în primul rând chirurgi) din clinicile private.

Potrivit portalului „Aghenstvo”, jurnaliștii au depistat dovezi care demonstrează că în regiunea Belgorod, au început a fi aduși soldați din prima linie încă la mijlocul lunii februarie. Pe rețelele de socializare au apărut mesaje de la femei care susțin că fii lor, înrolați în armata rusă, au fost trimiși la frontiera cu Ucraina. Mai mult, au fost trimiși chiar și cei care au fost înrolați abia în decembrie 2021.

În același timp, Ministerul rus al Apărării continuă să nege că în rândul armatei ruse sunt înregistrate pierderi de vieți omenești. Deocamdată nu a fost publicat un bilanț oficial al răniților și morților din timpul invaziei Ucrainei, fiind confirmate oficial doar trei decese. De cealaltă parte, Kievului anunță un bilanț de peste 5 300 de morți și răniți în rândul militarilor ruși.

Situația la zi cu privire la războiul din Ucraina în materialul care se actualizează în regim live: O săptămână de război în Ucraina. TEXT LIVE

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: