UNESCO a adăugat Odesa pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a anunțat miercuri că a desemnat centrul istoric al Odesei, un oraș-port ucrainean, drept sit al Patrimoniului Mondial în Pericol, relatează HotNews.

Statutul, acordat de o reuniune a UNESCO la Paris, ar putea ajuta la protejarea moștenirii culturale a Odesei, care a fost amenințată de la invadarea Ucrainei de către Rusia și va permite accesul la ajutor financiar și tehnic internațional.

Odesa a fost bombardată de mai multe ori de Rusia de la invazia sa în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

În iulie 2022, o parte din acoperișul mare de sticlă și ferestrele Muzeului de Arte Frumoase din Odesa, inaugurat în 1899, au fost distruse.

Ministrul ucrainean al Culturii şi Informaţiei, Oleksandr Tkacenko, a fost primit în august 2022 de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, la sediul general din Paris al acestei organizaţii şi a anunţat că Ucraina va cere această înscriere a centrului istoric din Odesa, care este deja „recunoscut şi clasat la nivel naţional”.

„Odesa este în pericol în acest moment; constatăm bombardamente frecvente”, a declarat atunci el pentru AFP, potrivit Agerpres.

„Dacă închideţi ochii şi vă imaginaţi cartiere din Paris, Nisa şi Marsilia, atunci vă puteţi imagina şi Odesa, care este un oraş costier şi a cărui arhitectură este majoritar originară din Franţa şi Italia. Planul centrului istoric este cu adevărat unic şi foarte european, cu numeroase bulevarde înconjurate de arbori şi numeroase monumente care omagiază istoria Ucrainei”, a continuat ministrul Culturii din această ţară.

Odesa, un oraş portuar la Marea Neagră, celebru mai ales pentru scările sale monumentale, este şi un port strategic în actualul conflict armat, fiind bombardat de mai multe ori de forţele militare ruse.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Conferința EDIH of Moldova: Digitalizare pentru companii și instituții publice

Primul hub european de inovare digitală din Republica Moldova invită IMM-urile, instituțiile publice și autoritățile locale să afle cum pot beneficia de sprijin european pentru digitalizare.

Pe 27 octombrie, la Universitatea Tehnică a Moldovei, are loc Conferința EDIH of Moldova: Digitalizare pentru companii și instituții publice, dedicată soluțiilor de digitalizare, securității cibernetice și oportunităților de dezvoltare. Conferința se adresează antreprenorilor, managerilor de IMM-uri, reprezentanților instituțiilor publice și ai autorităților locale care vor să-și digitalizeze activitatea și caută sprijin concret pentru asta.

EDIH of Moldova face parte din rețeaua europeană a hub-urilor de inovare digitală și funcționează ca un ghișeu unic. O companie sau o instituție găsește aici, într-un singur loc, tot ce îi trebuie pentru transformarea digitală, de la evaluarea nivelului actual și elaborarea unui plan de digitalizare, până la testarea tehnologiilor înainte de investiție, expertiză tehnică, instruirea echipei, utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, mentorat și consultanță pentru atragerea finanțărilor. Serviciile sunt cofinanțate de Uniunea Europeană.

La conferință, participanții vor afla care dintre aceste servicii li se potrivesc, vor discuta direct cu experții hub-ului și pot face primul pas spre o colaborare. Pentru instituțiile publice, discuțiile se vor concentra pe procese interne mai eficiente, servicii digitale pentru cetățeni și pregătirea proiectelor de transformare digitală.

Programul include prezentări susținute de experți din Republica Moldova și România, paneluri de discuții cu reprezentanți ai instituțiilor statului, ai partenerilor de dezvoltare și ai ecosistemului de inovare, precum și workshopuri practice. Agenda completă este disponibilă aici.

Detalii eveniment

  • Data: 27 octombrie 2026
  • Ora: 10:00-16:00
  • Unde: Universitatea Tehnică a Moldovei, Aula Magna (Cybercor), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 168, Chișinău

Program și înregistrare: edih.md/ro/evenimente/conference2026

Despre EDIH of Moldova
EDIH of Moldova este primul și în prezent singurul hub european de inovare digitală din Republica Moldova. Este coordonat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), reunește un consorțiu de 15 parteneri și este cofinanțat de Uniunea Europeană.

Despre Fundația Moldcell
Fundația Moldcell este partener în consorțiul EDIH of Moldova și coordonează direcția de dezvoltare a competențelor digitale în cadrul hub-ului. Are experiență în programe de instruire în competențe digitale, securitate cibernetică și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, adaptate pentru antreprenori, angajați, tineri și vârstnici, precum și în proiecte de incluziune digitală și siguranță online. Susținută de Moldcell, Fundația aduce în EDIH of Moldova cunoașterea practică a unei companii de telecomunicații și tehnologie, pusă la dispoziția IMM-urilor și a instituțiilor publice care vor să folosească noile tehnologii cu încredere.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: