Colaj NewsMaker

Următorii doi candidați PAS care ar fi putut-o înlocui pe Galina Sajin au refuzat mandatul de deputat: „Nu sunt politician de profesie”

Doi candidați de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) care, potențial, ar fi putut să o înlocuiască pe deputata Galina Sajin, care a demisionat, au refuzat mandatul de parlamentar. Este vorbat despre directorul Liceului „Bogdan Petriceicu – Hașdeu” din Drochia Iurie Melinte și primarul de Dănceni Victoria Butuc – Guranda. Aceștia au semnat deja declarații de refuz.

„Nu sunt politician de profesie”

Unul dintre cele 63 de mandate de deputat ale fracțiunii PAS a devenit liber, după ce Galina Sajin și-a dat demisia pe 15 ianuarie.

Următorul candidat pe lista PAS la alegerile parlamentare din 2021 este directorul Liceului „Bogdan Petriceicu – Hașdeu” din orașul Drochia, Iurie Melinte. În cazul în care Curtea Constituțională îi valida mandatul, Melinte ar fi putut să ocupe funcția de deputat PAS vacantă.

Totuși, acest lucru nu se va întâmpla. Contactat de NM, Iurie Melinte a confirmat că a refuzat potențialul fotoliu de deputat.

Da, am refuzat. În declarație am notat „din motive personale”. De ce?  Nu sunt politician de profesie. Și cred că locul meu este aici unde sunt. În 2023, în urma concursului la funcția de director mi-am asumat realizarea unui Plan de dezvoltare a Liceului „B. P. Hașdeu” și trebuie să-mi onorez datoria”, a menționat el.

Iurie Melinte a declarat că a renunțat la potențialul mandat de parlamentar și din motive de ordin familial. „Am responsabilități care necesită timp și efort și mai ales prezența mea alături de soție, copii și nepoți!”, a adăugat acesta.

„Am o responsabilitate asumată față de dănceneni”

După Iurie Melinte, pe lista PAS figurează primarul satului Dănceni Victoria Butuc-Guranda. Cu toate acestea, femeia a confirmat pe Facebook că a semnat declarația de refuz a mandatului de deputat.

După 4 ani de activitate în Parlament, mi-ar plăcea să revin în calitate de ales al poporului, să-mi aduc contribuția la îmbunătățirea cadrului legal alături de colegii din Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate dar la moment, am o responsabilitate asumată față de dănceneni, pentru a finisa proiectele începute și a realiza obiectivele propuse în campania electorală!”, a menționat ea.

Astfel, următorul deputat PAS ar putea deveni Veronica Briceag-Harbuz. Aceasta îi succede în lista formațiunii pe Melinte și Butuc-Guranda.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Eșanu, după ce a fost propus șef la Moldova Project – o nouă instituție de stat cu salarii de peste 120 mii lei lunar: „O oportunitate rară”

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP) Mircea Eșanu, care va fi propus la șefia „Moldova Project” – instituție care urmează să fie creată și care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului -, a declarat că încheie în curând un capitol din viața sa profesională. El le-a mulțumit colegilor săi de la ASP și, totodată, s-a referit la noua instituție, la șefia căreia urmează să fie propus.

„Curând voi încheia un capitol important din viața mea profesională – 5 ani în care am avut onoarea să fiu director al Agenția Servicii Publice, din cei nouă ani de la crearea instituției. (…) Nu am venit în serviciul public pentru laude, dar recunosc că simt o mulțumire aparte când văd, chiar și aici, în spațiul online, oameni care își exprimă recunoștința pentru felul în care au fost tratați la ghișeele ASP. (…) Tot ce am reușit să facem este meritul unei echipe. Le mulțumesc din suflet colegilor mei — celor care au crezut în schimbare, care au muncit cu profesionalism și dedicare, și care au făcut din ASP o instituție mai modernă, mai eficientă și mai aproape de oameni”, a scris Eșanu pe o rețea de socializare.

În ceea ce privește noua instituție, la șefia căreia urmează să fie propus, Eșanu a declarat: „Ne vom ocupa de punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură strategică în transport, energie, sănătate, digitalizare, mediu și educație. Este o responsabilitate uriașă și o oportunitate rară — aceea de a contribui direct la dezvoltarea unor proiecte ce vor schimba nu doar fața țării noastre, ci și felul în care aceasta este ancorată în infrastructura europeană. Îi mulțumesc prim-ministrului Vasile Tofan pentru încrederea acordată. Știu că succesul acestei misiuni va depinde de oameni — de echipe puternice, de profesionalism și de determinarea de a construi. Merg mai departe cu recunoștință pentru tot ce am învățat și cu îndrăzneală pentru tot ce urmează”, a comunicat Eșanu.

Despre „Moldova Project”

Noua instituția va purta denumirea Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională „Moldova Project”.

Noua structură va absorbi următoarele entități: „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă”, al cărui fondator este Ministerul Finanțelor; Instituția Publică „Unitatea de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății”, din sfera de competență a Ministerului Sănătății; Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău, din sfera de competență a Administrației Naționale a Penitenciarelor a Ministerului Justiției.

Cancelaria de Stat va avea calitatea de fondator al noii instituții.

Instituția va avea 26 de angajați. Aceasta va fi condusă de un Consiliu format din cinci membri, desemnați de fondator pentru un mandat de patru ani, și de un director. Membrii Consiliului nu vor fi remunerați, iar directorul va fi numit de secretarul general al Guvernului pentru un mandat de patru ani, în baza unui contract individual de muncă.

Costurile anuale de funcționare vor fi de 38,5 milioane de lei pentru salarizarea celor 26 de angajați: director, director adjunct, 5 șefi de servicii și 19 specialiști, ceea ce înseamnă o medie de peste 123 000 de lei lunar per angajat.

***

Pe 17 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat despre crearea unei instituții care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului. Potrivit lui Tofan, aceasta se va numi „Moldova Project” și va fi condusă de Mircea Eșanu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: