Urmează optimizări de cadre în universități? Reacția sindicatelor la reforma universităților
Full Article 2 minutes read

Urmează optimizări de cadre în universități? Reacția sindicatelor la reforma universităților

Federația Sindicală a Educației și Științei a comentat reforma demarată pe 27 iunie de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), care vizează instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Într-o declarație pentru presă, reprezentanții sindicatelor au subliniat că este important să se țină cont și de opinia angajațiilor instituțiilor vizate.

Universitățile din țară vor trece în următoarea perioadă printr-un proces de reformare, fuzionare și modernizare. Instituțiile de învățământ superior mari vor absorbi universitățile mai mici, dar și instituțiile de cercetare. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală.

Potrivit sindicatelor, procesul este unul necesar și va contribui la fortificarea sistemului de educație, va contribui la creșterea poziției universităților autohtone în ratingul internațional. În urma implementării reformei, universitățile vor primi mai multe resurse financiare și își vor fortifica bazele tehnice, laboratoarele de cercetare, iar profesorii și cercetătorii vor primi salarii mai mari.

Înțelegem că procesul de modernizare al universităților și al instituțiilor de cercetare este iminent, dar important este ca în acest proces să se țină cont (și) de opinia instituțiilor, a angajaților din aceste instituții, să nu fie admise acțiuni care ar afecta interesele angajaților în ceea ce privește legalitatea optimizărilor de cadre, de personal, să se respecte și drepturile studenților. Sindicatele vor fi gata să asigure respectarea drepturilor și intereselor instituțiilor”, au remarcat reprezentanții sindicatelor.

Amintim că, potrivit MEC, universitățile mari precum USM, UTM, ASEM vor absorbi cea mai mare parte a universităților mici, dar și majoritatea Institutelor de cercetare. În acest scop, ministerul va acorda 700 milioane de lei. Transferul studenților se va face treptat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: